Connect with us

Știri

Un autobuz cu 44 de persoane s-a prăbușit într-un râu. Sunte zeci de morți și de răniți

Un autobuz cu aproximativ 40 de pasageri la bord a căzut duminică într-un râu în Siberia, 15 dintre pasageri pierzându-şi viaţa, au anunţat serviciile de salvare locale, relatează AFP.

Una dintre roţile autobuzului, care circula între două oraşe siberiene şi transporta 43 de pasageri, a explodat în timp ce se afla pe un pod, peste râul Kouenga din regiunea Zabaikalsk, potrivit unui comunicat al poliţiei rutiere locale, citat de agenţia de presă RIA Novosti.

Vehiculul a ieşit în afara carosabilului şi a căzut în râu, se arată în comunicat.

În total, ”15 persoane au murit în acest accident”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă locale, citat de RIA Novosti.

Autorităţile au deschis o anchetă penală pentru încălcarea normelor de securitate, a anunţat Comitetul de anchetă rus, principalul organism pentru cercetări penale din ţară.

Accidentele rutiere sunt frecvente în Rusia, în principal din cauza consumului de alcool, a stării precare a drumurilor şi a nerespectării regulilor de circulaţie.

Numărul de decese în accidente rutiere în Rusia a scăzut însă în ultimii ani, ajungând la aproximativ 20.000 pe an.

Sursă: Agerpres

Adi Ioan este editor senior la Huff.ro

2 Comments

2 Comments

  1. DINU cOSMIN

    1 decembrie 2019 at 21:04

    Nu stim cu siguranta daca aceasta stire este adevarata, despre acest accident care spune d-ul autor Ion Adi ca a avut loc, dar cu siguranta aceasta imagine cu acest autobuz nu are nimic in comun cu accidentul declarat de catre d-ul autor Ioan Adi, care va trebui sa de-a niste raspunsuri si explicatii pentru acest reportaj rau intentionat, care a fost facut public. Aceasta imagine cu autocarul rasturnat, este un accident care avut loc in anul 2012, unde nu au fost morti si nici raniti grav si care an de an este pus cand apare un accident in care este implicat un autobuz, si tind sa cred ca cineva face acest lucru in mod intentionat.

  2. Dinu Cosmin aLEXANDRU

    1 decembrie 2019 at 21:02

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top