Știri
Cornel Ilie, liderul trupei Vunk: „Un memorial pentru victimele din Colectiv ar trebui ridicat in sediul Guvernului”
Solistul trupei Vunk, Cornel Ilie, considera ca un memorial pentru victimele din Colectiv ar trebui ridicat in sediul Guvernului, ca simbol impotriva „neputintei si nestiintei”.
„Avand in vedere ca acolo, cumva, se comemoreaza neputinta, durerea, tot ce e… nu mai rau, dar… mai trist, cumva, memorialul ala ar trebui sa fie in sediul Guvernului, dar nu acolo (la Colectiv — n.r.). La Colectiv… cei care au murit acolo, spiritul de acolo si toata revolta de dupa… ar fi mult mai frumos si mult mai bine daca s-ar crea un spatiu in care artistii sa se manifeste cel mai liber vreodata. Este o miscare care a plecat de la un act artistic. Nu conteaza genul. Acolo erau niste oameni care traiau din pasiunea lor. Publicul se regasea in ceea ce spuneau ei.
CITESTE SI: Mesaj cutremurator catre ingerii din Colectiv: „Dragii mei ingeri, cum va simtiti azi in Rai?”
Cred ca acolo ar trebui sa fie cel mai important loc de cultura, in care orice artist sa se poata manifesta. Ca faci intr-un colt al fostului club un vernisaj, ca o sa cante o trupa, ca vin niste actori… cred ca locul ala trebuie sa inceapa sa reinvie tot ce inseamna miscare artistica si care in felul acesta sa se coaguleze mai mult si sa fim mai uniti, pentru ca acum nu suntem uniti. Suntem fiecare pentru el, ne judecam unii pe altii, multi pun piedici altora. Multi au spus dupa aia ‘Puteam sa fim noi!’. Eu nu m-am simtit niciodata in pericol, desi am cantat peste tot in tara asta, desi am cantat in toate locurile. Nu pot sa vin sa spun ‘Am fost in pericol atatia ani’. Am fost in pericol pentru ca nu am putut sa imi fac treaba din alte motive sau nu am fost ajutat sa imi fac treaba (…).
(…) Memorialul ala ar trebui facut in sediul Guvernului pentru ca acolo sunt toti neputinciosii care au dus la toate lucrurile astea. Acolo este si neputinta, si nestiinta, si rautate, si prostie — toate la un loc”, a declarat Cornel Ilie pentru Agerpres.