Externe
OMS: Izolarea populației NU este suficientă. Ce trebuie făcut pentru a opri pandemia de coronavirus
Pandemia de coronavirus a afectat întreaga planetă, iar specialiștii se străduiesc să găsească remedii cât mai repede. Până la găsirea unui tratament, însă, autoritățile au mizat pe izolarea indivizilor contactați ca metodă a combaterii răspândirii virusului Covid-19. Un expert în situații de urgență al OMS-ului a făcut o declarație șocantă recent, pe baza acestui subiect.
Izolarea nu e suficientă pentru a combate Covid-19?
Mike Ryan, citat de Reuters, a afirmat în spațiul public că într-adevăr, ca primă măsură, este important găsirea bolnavilor și stabilirea contacților acestora. Însă, el se teme că pentru a eradica această boală nu e sufiecientă izolarea.
“Ceea ce trebuie să facem este să ne concentrăm pe găsirea celor bolnavi, pe cei care au virusul şi să-i izolăm, să le găsim contactele şi să le izolăm. Pericolul existent chiar acum, cu restricţiile … este că dacă nu punem în aplicare măsuri puternice de sănătate publică, atunci când restricţiile de circulaţie şi blocajele vor fi ridicate pericolul este că boala va reveni”, a declarant expertul în situații de urgență a OMS-ului.
Cere restricții mai dure și testarea tuturor
Ryan spune că o serie de măsuri mult mai stricte ar fi mult mai eficiente în combaterea bolii. El susține că ar trebui testat orice posibil suspect, pentru a putea suprima răspândirea virusului. „După ce am suprimat transmisia, trebuie să urmărim virusul. Trebuie să luptăm împotriva virusului ”, a spus Ryan.
Cât despre un vaccin, Ryan spune că va mai dura aproape un an ca toate țările să aibă disponibil un vaccin împotriva acestei cumplite boli. “Trebuie să ne asigurăm că este absolut sigur … vorbim de cel puţin un an. Vaccinurile vor veni, dar trebuie să ieşim şi să facem ceea ce trebuie să facem acum”, a spus el.
Amintim că, în present, cea mai afectată țară este Italia, cu sute de morți raportați zilnic. China a reușit să țină epidemia sub control, iar zeci de mii de oameni s-au vindecat deja.