Connect with us
Bomba serii anunțul făcut de Kaufland! Nimeni nu se aștepta la asta

Economic

Bomba serii anunțul făcut de Kaufland! Nimeni nu se aștepta la asta

Kaufland anunţă că plăteşte 69 de milioane lei, în avans cu trei luni, impozitele la bugetul statului şi bugetele locale, pentru a sprijini eforturile de echilibrare a economiei în această perioadă.

Potrivit unui comunicat al retailerului transmis miercuri AGERPRES, suma reprezintă taxele aferente anului 2020 şi impozitul pe profit pentru trimestrul întâi al anului financiar (martie – mai).

Astfel, suma este plătită în două tranşe, respectiv: taxe locale în valoare de aproximativ 31 milioane lei – plătită pe 25 martie 2020, mai devreme cu aproximativ trei luni faţă de termenul limită de 30 iunie 2020; impozit pe profit aferent trimestrului I din anul financiar în curs (martie – mai), în valoare de aproximativ 38 milioane lei, în această săptămână, tot cu aproximativ trei luni faţă de termenul limită 25 iunie 2020.

„Înţelegem nevoia de a acţiona urgent şi ne reorganizăm priorităţile, cu un salt extraordinar pe care îl facem acum, pentru a fi alături de economia României, în lupta cu fenomenul care a pus stăpânire pe o lume întreagă. Vom suporta această perioadă dificilă alături de stat, la rândul nostru, pentru că este esenţial acum să fim solidari. Să fim împreună contează acum mai mult ca oricând”, susţine Marco HoŸl, CEO Kaufland România.

Kaufland se află printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în opt ţări, 132.000 de angajaţi şi o reţea de 127 de magazine, în România.

În 2019, Kaufland România a primit, pentru a treia oară, certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanţul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preţ de pe piaţa locală, precum şi distincţia „Customers’ Friend” pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienţi, acordată de Institutul internaţional ICERTIAS, în urma unei analize de piaţă.

Retailerul menţionează că angajează persoane cu dizabilităţi la nivel naţional, iar cei interesaţi pot aplica online, pe site-ul companiei.

Sunt Adrian Vrauko si de 14 ani lucrez în presa online. Am început ca redactor la Realitatea TV, am continuat mai apoi la Pro TV, Kanal D. Iar din 2014 am infiintat Revista Teo Trandafir, continuand cu HUFF.ro si multe alte site-uri din grupul AIR24. La HUFF.ro sunt Editor Of The Day si coordonez echipa editoriala.

1 Comment

1 Comment

  1. Cosmin

    2020-05-06T15:31:50+03:00 at 15:31

    Frumos…..daca si fratii Micula ar face la fel m as bucura enorm…..

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Economic

To Top