Connect with us
Președintele interimar al PSD condiționează prelungirea stării de urgență

Politic

Președintele interimar al PSD condiționează prelungirea stării de urgență

Primul decret prin care s-a instituit starea de urgență se va încheia marți. Președintele Klaus urmează să anunțe mâine noul decret care va intra în vigoare de luni. Cum Parlamentul va trebui, ulterior, să voteze, Marcel Ciolacu pune condiții pentru prelungirea stării de urgență.

Președintele interimar al PSD condiționează prelungirea stării de urgență. Nu va vota

Ciolacu acuză statul pentru locurile de muncă pierdute de mai bine de un milion de români, pentru zecile de mii de firme închise și miliardele de euro pierdute. Acesta nu vede în prelungirea stării de urgență un avatanaj, atâta timp cât statul nu garantează protejarea economiei.

„În aceste condiții, prelungirea stării de urgență fără o minimă garanție că vor fi luate măsurile corecte și necesare pentru prevenirea unui dezastru economic ar fi o inconștiență totală. Ei (n.r. oamenii) și-au îndeplinit obligațiile cetățenești: au stat în case și au respectat regulile impuse de autorități.”, a postat Marcel Ciolacu pe contul său de Facebook.

Președintele interimar i-a impus lui Klaus Iohannis și Guvernului PNL o serie de condiții. Astfel, acesta a solicitat o mai mare transparență în ceea ce privește informarea cetățenilor, deciziile și achizițiile efectuate pe parcursul stării de urgență.

De altfel, acesta are în vedere impunerea unor măsuri eficiente și rapide în privința economiei grav afectate. Astfel, el cere testarea cetățenilor pentru reîntoarcerea rapidă la muncă. Pentru protejarea puterii de cumpărare a românilor, președintele cere păstrarea locurilor de muncă și, implicit, limitarea efectelor crizei economice.

În plus, Ciolacu cere ca și agricultura să aibă parte de revizuirii, în vederea asigurării necesarului de hrană, dar și limitarea efectelor produse de secetă.

„PSD înțelege pe deplin nevoia de a nu pune sub nicio formă în pericol sănătatea oamenilor! În același timp, însă, cred că toți românii așteaptă o perspectivă clară de la președintele Iohannis și de la Guvern. Nu vom fi de acord să avem încă o lună #pierdută pentru cetățeni și pentru economie!”, a mai adăugat Președintele interimar al PSD.

După anunţul privind prelungirea stării de urgenţă, în termen de cel mult 5 zile, preşedintele României solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate.

 

 

 

 

 

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top