Sanatate
Medicamentul pentru Covid-19 va fi produs în România
În contextul acestei situații dificile din țara noastră, apar și câteva vești bune pentru români. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat la Digi24 că România va produce peste 2 milioane de doze de Plaquenil, medicamentul pentru Covid-19. Acest medicament a mai fost folosit împotriva malariei și are potenţial în tratarea pacienților infectați. Oamenii au achiziționat acest medicament în exces atunci când au aflat că este eficient.
Medicamentul pentru Covid-19 va fi produs în România
Unul dintre medicamentele care ar urma să se producă, în Romania, este Plaquenil. Acesta conține hidroxiclorochină, substanța despre care o parte dintre medici spun că ar fi eficientă în tratarea infecțiilor cu SARS-Cov-2.
„În acest moment s-au importat 500 de kilograme de materie primă și urmează să producem peste 2 milioane de comprimate de Plaquenil de săptămâna viitoare. S-a discutat și posibilitatea ca la Antibiotice Iași să se producă și alte medicamente care în aceste momente ne sunt necesare.”, a declarat Nelu Tătaru.
Toate stocurile de acest medicament au fost distribuite către spitale, în vederea tratării celor infectați. Când au aflat de efectul acestuia, oamenii l-au cumpărat masiv. Cu toate acestea, specialiștii nu încurajează administrarea acestui medicament fără supraveghere medicală.
Ministrul a mai declarat că România încă nu se confruntă cu o forțare a numărului de cazuri, însă nu se poate vorbi nici de o relaxare. Așa cum mai mulți specialiști susțin, perioada de după Paște va reprezenta vârful pandemiei de coronavirus.
Ioan Nani, directorul Antibiotice Iași, susține că substanța activă folosită în producția de Plaquenil va ajunge luni sau marți pe teritoriul României, urmând să fie produse 3,5 milioane de comprimate. De asemenea, tot el a declarat că vor fi produse și medicamente folosite în tratarea diabeticilor, dar și substanțe dezinfectante.
„Ne-am hotărât să producem și produsele pentru diabet, precum și produsele pentru dezinfectarea mâinilor și suprafețelor. Oricum, este o perioadă grea, dar noi suntem optimiști. Antibiotice este o companie cu resurse umane și tehnologice importante.”, a mai spus Ioan Nani.
mihail
2020-04-25T11:58:47+03:00 at 11:58
REMDESIVIR CAND ADUCETI/PRODUCETI ????