Connect with us
Calendar ortodox 4 mai. Sfânta Pelaghia cea nebună după Hristos

Spiritualitate

Calendar ortodox 4 mai. Sfânta Pelaghia cea nebună după Hristos

Calendar ortodox 4 mai. În data de 4 mai creștinii prăznuiesc pe Sfânta Pelaghia. Aceasta a avut o viață extrem de interesantă. Află din rândurile de mai jos cine a fost și ce a făcut aceasta.

Calendar ortodox 4 mai. Sfânta Pelaghia cea nebună după Hristos

Sfânta Pelaghia este născută în cetatea Tars și avea părinți păgâni. Odată ce auzit despre Hristos, și-a părăsit credința în idoli. În acea vreme a venit în Tars împăratul Dioclețian. În timpul șederii sale aici, fiul împăratului s-a îndrăgostit de Pelaghia. Când a aflat că Pelaghia s-a creștinat, s-a sinucis.

Mama Pelaghiei a denunțat-o pentru a fi judecată. Împăratul a fost impresionat de frumusețea Sfintei Pelaghia și a încercat să o facă să renunțe la religia sa promițându-i toată averea sa dacă i-ar deveni soție.

Acesta a grăit:

„Un lucru poftesc de la tine: să te lepezi de Hristos şi eu te voi lua de soţie şi vei fi cea dintâi în casa mea. Voi pune pe capul tău coroana împărătească şi vom stăpâni împreună toată împărăţia mea şi de voi avea fiu din tine, acela, după mine, va şedea la scaunul meu, împărăţind toată lumea”.

Pelaghia a refuzat spunându-i:

„Ești nebun, împărate, să-mi spui mie acestea. Nu-ți fac voia si urăsc căsătoria murdară pe care mi-o propui pentru că eu îl am pe Hristos Mire, Împăratul Cerurilor”.

Auzind replica fetei, împăratul a poruncit să fie arsă de vie în focul unui vițel de metal. Pelaghia s-a închinat, a rostit rugăciuni de slavă lui Dumnezeu și când a intrat în foc s-a topit ca o lumânare de ceară. Astfel a ajuns sfântă.

Tot pe 4 mai se mai face pomenirea:

– Sfânta Monica din Africa, mama Fericitului Augustin;

– Sfântului Cuvios Ilarion, facatorul de minuni;

– Sfântului Cuvios Nichifor, egumenul Mănăstirii Midichia;

– Sfântului Cuvios Nichifor Isihastul;

– Sfântului Cuvios Atanasie, episcopul Corintului;

– Sfinților Cuvioși Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian și Macrovie, și a celor ce împreună cu ei au mărturisit în Schitopoli (Palestina).

Greco-catolic

Sf. m. Pelaghia.

Romano-catolic

Sf. Florian, m.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Spiritualitate

To Top