Connect with us
Legea stării de alertă a intrat în vigoare. Pentru ce poți primi amenzi și ce valoare au

Social

Legea stării de alertă a intrat în vigoare. Pentru ce poți primi amenzi și ce valoare au

În data de 15 mai, starea de urgență a fost înlăturată. Astfel, a fost impusă starea de alertă, a cărei lege intră în vigoare de azi, 18 mai. Unele restricții au fost înlocuite cu alte măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. De altfel, legea prevede și sancţiunile în cazul nerespectării acestor măsuri. În weekend, oamenii nu au primit amenzi pentru încălcarea măsurilor, însă au fost avertizați și au primit recomandări referitoare la respectarea regulilor.

Legea stării de alertă a intrat în vigoare. Pentru ce poți primi amenzi și ce valoare au

Actul normativ prevede instaurarea unor măsuri preventive în vederea reducerii riscului de răspândire a infectării cu noul coronavirus, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale.

De altfel, Legea nr.55 stabilește și care sunt faptele ce constituie contravenții și amenzile corespunzătoare. Amenzile vor fi curpinse între 500 și 15.000 de lei, ce pot fi plătite pe jumătate în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal. Sumele provenite din aceste amenzi se adaugă integral la bugetul de stat, mai prevede legea.

Sancțiuni

Persoanele fizice care nu respectă măsurile individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, pot primi o amendă de la 500 lei la 2.500 lei.

De altfel, cei care nu respectă măsura izolării la domiciliu sau a interdicţiei de ieşire din clădirile, localităţile sau zonele geografice în care a fost instituită carantină, primesc o amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.

Persoanele care organizează sau participă la orice fel de evenimente, concerte, mitinguri, întâlniri în spații închise sau deschise atrag amenzi de la de la 1.000 lei la 5.000 lei, respectiv de 500 până la 2500 de lei.

Circulaţia persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile şi, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă amendă, aduce amenzi de la 500 lei la 2.500 lei.

Operatorii care nu respectă  restrângerea sau interzicerea transporturilor sau încaclă intervalele orare în care acestea sunt permise, pot primi o amendă de la 3.000 lei la 15.000.

* Nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici a condiţiilor referitoare la desfăşurarea activităţii acestor instituţii sau operatori economici prevede o amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.

Conducătorii serviciilor de asistenţă socială care nu adaptează programul de lucru primesc amenzi de la 1.000 lei la 5.000 lei.

Neluarea de către conducătorii autorităţilor sau instituţiilor la nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situaţii de urgenţă a măsurilor pentru permanentizarea activităţii acestora însemnă o amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.

Neexecutarea măsurilor referitoare la evacuarea temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri, dar și împiedicarea acestora de o persoană fizică aduc o amendă de la 500 lei la 2.500 lei.

Neefectuarea lucrărilor referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situaţii de urgenţă să pună în aplicare aceste măsuri – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

Împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii – amendă de la 500 lei la 2.500 lei;

Neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

Împiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri – amendă de la 500 lei la 2.500 lei.

 

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

To Top