Vedete
Vești bune în cazul sopranei Maria Macsim Nicoară
Medicii au vești bune în cazul sopranei Maria Macsim Nicoară, care a ajuns în comă cu două săptămâni în urmă, din cauza unei căzături puternice pe scările proprie locuințe. Medicii au vești bune în acest caz, după ce femeia se afla în stare critică, cu speranțe minime de viață.
Vești bune în cazul sopranei Maria Macsim Nicoară
Medicii spun că soprana poate în sfârșit să respire singură și nu mai necesită să fie intubată, potrivit bzi.ro. Ba mai mult, ea ar fi deschis și ochii. Cu toate acestea cadrele medicale sunt în continuare extrem de rezervate cu privire la evoluția ei, deoarece starea sa de sănătate este imprevizibilă.
Maria Macsim Nicoară a fost adusă la spital de urgență după ce soacra ei a apelat la 112. Femeia a stat în agonie mai multe ore, după ce ar fi căzut pe scări. Așa susține soțul ei, care era acasă la momentul incidentului și a îngrijit-o toată noaptea, fără să își dea seama că starea ei este una foarte gravă.
Maria Macsim Nicoară a căzut pe scările din casă în data de 9 mai, iar soțul ei a găsit-o la ora 23:00. Acesta a dus-o în pat, iar după 8 ore și-a dat seama că se află în stare critică. Abia la ora 07:10 Viorica Nicoară, soacra sa, a sunat la numărul de urgențe pentru a cere ajutor în cazul nurorii sale inconștiente. Ținând cont de cifrele menționate mai sus, femeia a stat aproximativ 8 ore în agonie fără să poată cere ajutor.
Soprana a ajuns la spital în stare critică unde pentru câteva ore nimeni nu s-a interesat de starea sa. Poliția a fost înștiințată de către medicii care au considerat că în spatele acestui accident casnic se află ceva mai grav.
În prima faza Cordin Nicoară a fost citat ca martor, însă ulterior el este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor. Bărbatul a devenit suspect principal.
Vă reamintim că după acest episod atât de neferict au ieșit la iveală mai multe detalii din căsnicia mezzosopranei. Se pare că femeia își dorea să divorțeze și între ea și soțul Codrin Nicoară existau de mult probleme. Bărbatul ar fi avut o amantă de care soția sa știa, acesta fiind motivul principal pentru ca ea își dorea să se despartă.