A murit Glenn Frey, fondatorul trupei Eagles, celebra pentru melodia „Hotel California”

1 min de citit

Glenn Frey, fondatorul trupei Eagles, cunoscuta la nivel mondial pentru melodia „Hotel California”, a murit la varsta de 67 de ani, luni, la New York.

Informatia a fost confirmata de trupa americana prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul ei oficial. Glenn Frey a murit din cauza unor complicatii medicale generate de poliartrita reumatoida, colita ulcerativa acuta si pneumonie.

Trupa Eagles, al carei material discografic „Their Greatest Hits 1971-1975” ocupa locul al doilea in topul celor mai bine vandute albume din toate timpurile in Statele Unite (dupa celebrul album „Thriller” al cantaretului Michael Jackson, n.r.), a definit muzica anilor ’70 din America si a ramas o prezenta constanta la posturile de radio pana in zilele noastre, la aproape o jumatate de secol dupa lansare.

Stilul abordat, rock cu influente country, a contribuit din plin la succesul trupei, potentat de o serie de piese ce au devenit celebre, precum „Desperado”, „Already Gone” si „Take It to the Limit”.

CITESTE SI: Actorul Alan Rickman, celebru pentru rolul din seria Harry Potter, a murit la 69 de ani

CITESTE SI: David Bowie a murit la 69 de ani. Legendarul artist suferea de cancer

Share This Article
Adrian Ioan este redactor șef huff.ro.
Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *