S-a afișat barem de corectare Bacalaureat 2020 la Matematică. Astăzi elevii au susținut examenul de Bacalaureat la Matematică sau istorie (în funcție de profilul liceului absolvit). În timpul examenului aceștia s-au supus măsurilor speciale de protecție impuse de autorități și au păstratdistanța socială, așa cum prevede legea. Totodată, elevii au fost nevoiți să poarte masca de protecție pe tot parcursul examenului, dar nu înainte de a trece prin triajul epidemiologic. Aceasta a fost a doua probă scrisă a Bacalaureatului, ultima urmând a fi susținută joi.
Barem de corectare Bacalaureat 2020 Matematică
Bacalaureatul 2020 a început luni cu proba la Limba și Literatura română și a continuat astăzi cu probele la Matematică pentru elevii care au absolvit un liceu cu profil real sau istorie pentru cei care au absolvit un liceu cu profil uman. Mâine va fi susținută proba la alegere a profilului și a specializării și astfel de încheie probele scrise de la Bacalaureat 2020.
Elevii au primit subiecte bazate pe materia din primul semestru, având în vedere condițiile deosebite în care s-au desfășurat cursurile din luna martie și până la finalul anului școlar.
Bareme Matematică BAC 2020
Profil matematică-informatică
Profil pedagogic
Științele Naturii
Profil tehnologic
Pe 30 iunie, se vor afișa primele rezultate, până la ora 12:00. Contestaţiile vor putea fi depuse tot în aceeași zi, în intervalul orar 16:00 – 20:00, dar şi pe 1 iulie, între 8:00 – 12:00.
În data de 5 iulie vor fi afişate rezultatele finale după rezolvarea contestaţiilor.
O altă noutate în acest an este anonimizarea rezultatelor. Mai exact, elevii vor primi niște coduri cu ajutorul cărora se vor putea identifica atât online cât și la avizier. Pe pagina online specială, dedicată rezultatelor de la Bacalaureat 2020, vor apărea niște coduri, în loc de numele elevilor, în dreptul cărora vor fi afișate notele obținute.
Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 16,00 – 20,00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8,00 – 12,00. Acestea pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie.
Calendar Bacalaureat 2020:
- 3 – 10 iunie 2020 Înscrierea candidaților
- 11 – 17 iunie 2020 Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale
- 22 iunie 2020 Limba și literatura română – proba E a) – proba scrisă
- 23 iunie 2020 Limba și literatura maternă – proba E b) – proba scrisă
- 24 iunie 2020 Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă
- 25 iunie 2020 Proba la alegere a profilului și a specializării – proba E d) – proba scrisă
- 30 iunie 2020 Afișarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12:00
- 30 iunie 2020 Depunerea contestațiilor în intervalul orar 16:00 – 20:00
- 1 iulie 2020 Depunerea contestațiilor în intervalul orar 8:00 – 12:00
- 1 – 4 iulie 2020 Rezolvarea contestațiilor5 iulie 2020 Afișarea rezultatelor finale