Connect with us
FCSB vs. Dinamo - Un derby mai echilibrat ca niciodată?

Sport

FCSB vs. Dinamo – Un derby mai echilibrat ca niciodată?

În urmă cu două-trei luni de zile părea că ‘Eternul derby’ ar fi putut să nu se mai desfășoare în acest an, din cauza situației cu care se confrunta Dinamo. La acea vreme, roș-albii riscau să fie retrogradați din cauza numeroaselor meciuri anulate datorită pandemiei. Însă decizia Comitetului de Urgență al FRF, care a hotărât ca nici o echipă să nu retrogradeze din Liga 1, iar numărul formațiilor din campionat să crească la 16 echipe din sezonul 2020-21, a favorizat continuarea prestigiosului derby.

Prin urmare, primul derby FCSB vs. Dinamo se va disputa în data de 3 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională, în cadrul etapei a șasea din Liga 1.

În mod absolut neașteptat, și chiar contrar pozițiilor din clasament, FCSB nu este favorită în meciul de sâmbătă, chiar dacă joacă pe teren propriu, ci Dinamo, conform caselor de pariuri online care oferă cele mai bune cote pentru acest meci. Acest lucru este cauzat de probleme de lot cu care se confruntă echipa finanțată de Gigi Becali. Efectivul pe care îl va trimite în teren Toni Petrea este decimat din cauza numeroaselor depistări pozitive cu COVID-19 din lotul și staff-ul roș-albaștrilor.

FCSB a avut mari probleme în acest început de sezon din cauza coronavirusului, ratând calificarea în Europa League. În plus, roș-albaștri au fost zdrobiți de Poli Iași cu scorul de 5-2 în ultima etapă de campionat. Interesant este că, în momentul de față, numai 3 dintre cei 15 jucători infectați au rămas pozitivi și nu vor putea evolua contra celor de la Dinamo. Este vorba despre Valentin Crețu, Marius Briceag și Dennis Man.

Pe lângă asta, Florinel Coman s-a accidentat în meciul din turul 2 al preliminariilor Europa League, câștigat de FCSB la penaltiuri în fața sârbilor de la Backa Topola, scor 7-6 și va lipsi aproximativ 3 luni de pe gazon.

În ceea ce privește staff-ul, principalul Toni Petrea a fost testat negativ, însă preparatorul fizic Thomas Neubert și team-managerul Marius „Mache” Ianuli trebuie să rămână în continuare în carantină din cauza testelor care au ieșit iarăși pozitive. Din fericire însă, toți cei de la FCSB sunt asimptomatici.

Antrenorul roș-albaștrilor și-a manifestat nemulțumirea vizavi de situația dificilă prin care trece echipa sa: „Trebuie să strângem rândurile, să ne pregătim în continuare. Nu este ușor să lucrezi cu jucători care au fost testați pozitiv. Sper ca această problemă să dispară și să pregătim cum trebuie jocurile care urmează,” a declarat Toni Petrea după meciul de la Iași.

Atenția tuturor este îndreptată către FCSB, însă jocul slab al celor de la Dinamo pare să fie trecut cu vederea. Echipa antrenată de Cosmin Contra a obținut o singură victorie în această stagiune (1-3 în deplasarea de la Mediaș), fiind singura partidă în care Deian Sorescu și colegii săi au reușit să marcheze mai mult de un gol într-un meci. Și mai mult decât atât, roș-albii au fost învinși în etapa trecută, pe teren propriu, de nou-promovata UTA Arad.

Analizele InStat ne arată că forma celor două echipe este oarecum similară, din foarte multe puncte de vedere, așa că Derby de România se anunță a fi mai echilibrat ca niciodată. În consecință, nu este de mirare că numeroși microbiști să gândesc că o remiză este extrem de probabil în acest meci.

Sunt Adrian Vrauko si de 14 ani lucrez în presa online. Am început ca redactor la Realitatea TV, am continuat mai apoi la Pro TV, Kanal D. Iar din 2014 am infiintat Revista Teo Trandafir, continuand cu HUFF.ro si multe alte site-uri din grupul AIR24. La HUFF.ro sunt Editor Of The Day si coordonez echipa editoriala.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sport

To Top