Connect with us
Londra a intrat în lockdown. Ce au făcut oamenii în ultima zi de libertate

Externe

Londra a intrat în lockdown. Ce au făcut oamenii în ultima zi de libertate

Londra intră în lockdown începând de astăzi, 5 noiembrie, iar măsura va dura până pe data de 2 decembrie. În ultima seară de libertate, londonezii au umplut terasele și magazinele pentru ultimele distracții și ultimele cumpărături. Acesta este cel de-al doilea lockdown în Londra.

Londra a intrat în lockdown

Din 5 noiembrie, Londra intră în lockdown – carantină totală. Cu o seară înainte, londonezii au profitat la maximum de ultimele ore de libertate înainte de a se închide în case. Și-au petrecut ziua plimbându-se, au ieșit la terase, și-au făcut provizii și au dat buzna în magazinele cu articole vestimentare.

„Vor şi ei să facă nişte cumpărături. Situaţia este diferită faţă de primul lockdown. Cred că oamenii erau mult mai anxioşi şi mult mai temători de ceea ce avea să vină”, a declarat proprietara unui magazin.

Până pe 2 decembrie, londonezii nu vor mai avea voie să iasă din case fără motiv. Cu o zi înainte de lockdown, femeile au stat la coadă la saloane, unde și-au făcut manichiura, pedichiura, părul și s-au răsfățat la spa-uri.

Primul ministru Boris Johnson a anunțat un al doilea blocaj național pentru Anglia pentru a preveni un „dezastru medical și moral”, a spus oficialul.

El a spus că anul acesta, Crăciunul poate fi „foarte diferit”, dar că speră că măsurile impuse acum vor fi benefice, iar londonezii își vor putea vedea familiile de sărbătorile de iarnă.

Barurile, restaurantele, sălile de sport și magazinele neesențiale vor trebui să stea închise timp de patru săptămâni începând de joi, a spus el.

Dar, spre deosebire de restricțiile din primăvară, școlile, colegiile și universitățile pot rămâne deschise. După 2 decembrie, restricțiile vor fi ușurate.

 „Crăciunul va fi diferit în acest an, poate foarte diferit, dar am speranța și credința sinceră că, luând măsuri dure acum, putem permite familiilor din toată țara să fie împreună”.

Premierul a declarat într-o conferință de presă că „îi pare rău cu adevărat” pentru impactul carantinei asupra afacerilor, dar a declarat că sistemul de plăți cu 80% din salariile angajaților va fi prelungit până în noiembrie.

„Niciun prim-ministru responsabil” nu ar putea ignora cifrele care sugerează că decesele ar ajunge la „câteva mii pe zi”, cu un „vârf al mortalității” mai rău decât a văzut țara în aprilie, a spus Johnson.

 

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top