Externe
Caz nemaiîntâlnit! O tânără cu organe genitale masculine a devenit mamă, după ce a descoperit că are și organe feminine
Caz unic, întâlnit în Boston. O tânără s-a născut cu organe masculine și a crezut tot timpul că este băiat, deși simțea că orientarea ei este alta și mereu s-a considerat de sex feminim. După ce a mers la medic și a aflat, în mod surprinzător, că are și organe feminine, a decis să devină mamă, iar visul ei s-a împlinit. A aflat acolo și că suferă de un sindrom rar, care o face unică față de restul oamenilor.
Are atât organe masculine, cât și feminine
Mikey Chanel a trăit o dramă încă din copilărie. În timp ce se afla în pântece, medicii le-au comunicat părinților să, în urma controalelor de specialitate, că vor avea o fetiță. La naștere, mare le-a fost mirarea când au văzut că fetița lor era, de fapt, un băiat. Mikey avea organe masculine și totul părea în regulă.
În timp ce a crescut și anii au trecut, tânăra nu reușea să se simtă bine în pielea ei ca băiat și simțea că are o latură feminină pe care trebuie să o arate lumii. Tânăra a declarat că mereu a fost atrasă de hainele de fete, de accesorii și machiaje, de tot ceea ce fac oamenii de sex feminim și, cel mai important, a avut forme specifice unei femei și nu s-a confruntat niciodată cu probleme legate de pelozitate.
Încă din clasa a treia, toți colegii îi spuneau că este un transgender, iar ea nici măcar nu știa ce înseamnă acest termen. Când a ajuns la o vârstă la care să conștientizeze că ce se întâmplă nu este normal,a mers la medic și a aflat că are și organe feminine cu care ar putea reproduce: col uterin, ovare, uter și trompe uterine
Mickey nu a putut crede ce aude și avea impresia că este o glumă, însă medicii i-au explicat că are un sindrom rar, PMDS, în care o persoană are organe genitale externe masculine, cu organe reproductive feminine la nivel intern.
„Mi-au spus că am col uterin, ovare, uter și trompe uterine și că aș putea rămâne însărcinată dacă aș vrea. De fapt, am crezut că este o glumă. Nici nu știam că acest lucru este posibil. Eram ca ‘haha unde sunt camerele?’, apoi mi-au arătat uterul pe ecran.”, a declarat Mikey.
Medicii i-au sugerat lui Mikey să fie supus histerectomiei, însă ea a spus că nu poate refuza șansa de a-și concepe propriul copil înainte de a fi supusă procedurii. Mikey este acum însărcinată în patru luni și a spus că abia așteaptă să devină părinte.