Connect with us
Încheierea mediilor pentru primul semestru. Soluțiile propuse de Ministerul Educației

Educatie

Încheierea mediilor pentru primul semestru. Soluțiile propuse de Ministerul Educației

Sistemul educației este greu încercat din cauza pandemiei de coronavirus. De când a izbucnit această criză sanitară, școala a trecut prin mai multe schimbări, iar elevii și profesorii au fost nevoiți să se adapteze noilor măsuri. Situația este dificilă, deoarece există mulți elevi care riscă să rămână cu mediile neîncheiate pe semestrul I. În acest sens, au fost adoptate mai multe măsuri.

Cum vor fi încheiate mediile anul acesta

Școala online nu este tocmai un avantaj pentru elevi, deși orele se desfășoară de acasă, din fața unui calculator. Există mulți elevi care nu au avut posibilitatea de a intra la orele online sau care, din diferite motive, au făcut multe absențe pe parcursul întregului semestru.

Conform infromațiilor oficiale, aproape 65.000 de elevi riscă să rămână cu mediile neîncheiate pe semestrul I, de patru ori mai mulți elevi decât în anii trecuți, când orele se desfășurau normal. Cu toate acestea, autoritățile promit că situația nu va rămâne așa și problemele vor fi remediate.

Ministerul anunță că în perioada următoare dascălii vor organiza planuri personalizate de lecții pentru fiecare disciplină și va fi prelungită perioada de încheiere a mediilor, cu doar două note. Astfel, au fost stabilite mai multe posibilități, astfel încât elevii să termine cu bine acest semestru.

Soluții pentru încheierea mediilor:

– Desfășurarea de activități remediale pe parcursul semestrului al II-lea, cu identificarea surselor de finanțare pentru plata cadrelor didactice.

– Prelungirea perioadei de încheiere a situațiilor școlare neîncheiate în semestrul I, de la patru până la opt săptămâni de la revenirea la cursuri în semestrul al II-lea.

– Posibilitatea încheierii mediilor cu minimum două note, indiferent de numărul de ore alocate săptămânal fiecărei discipline.

Nu se știe exact când se vor redeschide școlile, abia spre finalul lunii se va afla o dată exactă, în funcție de cum evoluează situația epidemiologică în țara noastră. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunță că examenele naționale se vor derula cu prezență fizică, la datele stabilite, indiferent dacă școlile se vor deschide curând sau nu.

„Cu toţii au solicitat şi împreună am agreat că vom face tot posibilul ca examenele naţionale să se deruleze predictibil, la datele la care sunt planificate. Am stabilit ca examenele naţionale să se deruleze cu prezenţă fizică, pentru a asigura relevanţa acestor examene naţionale. Având deja două puncte fixe, este foarte posibil să fim nevoiţi să cedăm într-o altă parte, pentru că, dacă n-am ceda în nicio parte, ar fi ca şi cum am avea un an normal, în care nimic nu s-a întâmplat. Lucru în mod evident fals”, a subliniat ministrul Educaţiei.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: UPDATE Ordin de lucru pentru elevii care încep școala. Cum se reiau orele începând de luni, 8 februarie – Stiri Video

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Educatie

To Top