Connect with us
Unde se găsesc ultimii vulcani activi în Europa și cât de des erup aceștia

Stil

Unde se găsesc ultimii vulcani activi în Europa și cât de des erup aceștia

Vulcanii reprezintă unele dintre cele mai mari atracții ale lumii. Deși presupun un pericol foarte mare, turiștii nu ezită să viziteze zonele cu cei mai activi vulcani din lume, pentru a face poze acestor peisaje naturale. Deși mulți vulcani sunt inactivi, mai există, totuși, unii la care specialiștii se așteaptă să erupă în orice moment.

Vulcani activi Europa

Unii dintre cei mai mari vulcani activi din Europa se găsesc în Italia. Aceștia sunt șase la număr și sunt cunoscuți de oamenii din lumea întreagă, în special de cei cărora le plac călătoriile și sunt atrași de astfel de expediții, pline de adrenalină: Vezuviu lângă Napoli, Stromboli și Vulcano în Insulele Eoliene, Campi Flegrei, insula Ischia și cel mai mare vulcan al Europei, Etna. Trei vulcani ai națiunii au erupt în ultimii ani 100, și anume Munții Vesuvius, Muntele Etna și Stromboli.

Aflat la o înălţime de peste nouă sute de metri, vulcanul Stromboli este unul dintre cei mai activi din lume și a fost botezat “Farul Mediteranei”. Acesta reprezintă cu adevărat un obiectiv turistic, care atrage atenția celor care vizitează Italia.

În luna noiembrie a anului trecut, acesta a erupt de două ori într-o săptămână. Deși au existat mai multe episoade în care Stromboli a aruncat lavă, specialiștii au vorbit despre evenimentul recent ca despre unul foarte periculos, care a durat aproximativ 4 minute. Deși erupția a provocat şi alunecări de teren, nu au existat victime și nici pagube materiale.

Și Etna a erupt în urmă cu doar o lună. Erupţia celui mai activ vulcan european nu a provocat pagube materiale și nu a pus în pericol viața niciunui om, însă a fost puternică și precedată de trei explozii, care au aruncat în aer bucăţi uriaşe de stâncă. De altfel, un şuvoi de lavă a început să curgă pe unul dintre versanţii muntelui și a oferit cu adevărat un spectacol natural.

Chiar dacă acești vulcani reprezintă cu adevărat un pericol, Italia profită de acest beneficiu și se bucură de turiștii care vin aici special pentru a vizita aceste daruri oferite de natură.

Și Islanda este o regiune cu numeroși vulcani activi, din cauza faptului că țara se află situată pe un vârf fierbinte, un lanț muntos subacvatic din Oceanul Atlantic. Dintre cei 130 de vulcani din Islanda, 18 erup mai mereu de când s-a format această țară. Printre aceștia se numără și:

  • Vatnajökull
  • Langjökull
  • Hofsjökull
  • Mýrdalsjökull
  • Drangajökull
  • Eyjafjallajökull
Continue Reading
Subiecte pe aceeași temă:
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Stil

To Top