Criza de la Tribunalul Constituțional al Poloniei a pus în prim-plan un personaj care, în teorie, are un rol mai degrabă reprezentativ: președintele. Karol Nawrocki și-a întrerupt o vizită oficială, a intrat noaptea în clădirea Tribunalului și acuză guvernul că a încălcat ordinea constituțională. Ce poate face, de fapt, un președinte polonez și de ce este atât de important în acest conflict?
Un președinte ales direct, dar cu puteri limitate
Președintele Poloniei este ales direct de cetățeni, pentru un mandat de cinci ani, și poate avea cel mult două mandate. Potrivit Constituției Poloniei, el este reprezentantul suprem al statului și garantul respectării Constituției. Karol Nawrocki, susținut de partidul conservator Lege și Justiție (PiS), a preluat funcția în august 2025.
Guvernul este condus însă de premierul Donald Tusk, din tabăra politică opusă. Această „coabitare” explică o mare parte din tensiuni.
Arma principală: dreptul de veto
Cea mai importantă putere a președintelui este dreptul de veto. El poate refuza să promulge o lege și o poate trimite înapoi în Parlament. Pentru a trece peste veto, Seimul, camera inferioară, are nevoie de trei cincimi din voturi. Coaliția lui Tusk nu are această majoritate, așa că un veto al președintelui blochează, practic, legea.
Președintele poate trimite o lege și la Tribunalul Constituțional, înainte să o semneze. Dacă Tribunalul o declară neconstituțională, legea nu intră în vigoare.
Ce alte puteri are
- Armata: este comandantul suprem al forțelor armate și poate declara starea de urgență sau legea marțială, în condițiile prevăzute de Constituție.
- Politica externă: reprezintă Polonia în relațiile internaționale, ratifică tratatele și numește ambasadorii.
- Guvernul: desemnează premierul și numește guvernul, dar acesta trebuie să obțină votul Parlamentului.
- Grațierea: poate grația persoane condamnate.
- Numiri în justiție: numește judecătorii și conducerile marilor instanțe, inclusiv pe președintele și vicepreședintele Tribunalului Constituțional.
De ce contează președintele în criza Tribunalului
Aici se află miezul conflictului. Tribunalul Constituțional are 15 judecători, aleși de Seim pentru un mandat de nouă ani. Potrivit articolului 194 din Constituție, președintele și vicepreședintele Tribunalului sunt numiți de președintele țării, dintre candidații propuși de Adunarea generală a judecătorilor.
Mai mult, o lege adoptată în 2016 prevede că noii judecători depun jurământul în fața președintelui. În martie 2026, Seimul a ales șase judecători noi. Nawrocki a primit jurământul doar de la doi dintre ei, invocând îndoieli privind legalitatea alegerii. Ceilalți au depus jurământul în Parlament, fără prezența lui.
În mai, Tribunalul a decis că președintele nu este obligat să primească jurământul judecătorilor aleși de Parlament, potrivit publicației Notes from Poland. Guvernul nu a recunoscut hotărârea. Comisia de la Veneția, organismul de experți constituționali al Consiliului Europei, a adoptat în octombrie un aviz despre puterile președintelui în acest domeniu.
Pe scurt, fiecare tabără consideră că cealaltă încalcă Constituția. Guvernul spune că președintele blochează judecători aleși legal. Președintele și PiS spun că guvernul încearcă să preia controlul asupra Curții fără bază legală.
Sâmbătă, Comisia Europeană i-a cerut președintelui Nawrocki să accepte numirea noilor judecători aflați în centrul disputei. În aceeași zi, consultările convocate de președinte cu partidele s-au încheiat fără niciun rezultat, iar Coaliția Civică a premierului Tusk nu a participat la discuții, potrivit Al Jazeera.
Poate fi demis președintele?
Președintele poate fi tras la răspundere în fața Tribunalului de Stat, o instanță specială, pentru încălcarea Constituției sau a legii. Pentru asta este nevoie ca cel puțin 140 de parlamentari să propună acuzarea și ca Adunarea Națională, adică cele două camere reunite, să o aprobe cu două treimi din voturi. Coaliția de guvernare nu are această majoritate.
Cum arată situația în România
Și președintele României este ales direct, pentru cinci ani, dar are puteri diferite:
- Nu are drept de veto propriu-zis. Poate cere Parlamentului o singură dată să reexamineze o lege. Dacă Parlamentul o adoptă din nou, președintele este obligat să o promulge în cel mult zece zile.
- Poate sesiza Curtea Constituțională înainte de promulgarea unei legi, la fel ca omologul său polonez.
- Numește trei dintre cei nouă judecători ai Curții Constituționale. Ceilalți șase sunt numiți de Camera Deputaților și de Senat. Judecătorii depun jurământul în fața președintelui, dar Constituția nu îi dă acestuia dreptul de a refuza numirile făcute de Parlament.
- Poate fi suspendat de Parlament, cu votul majorității deputaților și senatorilor, iar demiterea se decide apoi prin referendum.
Diferența cea mai mare ține de veto. În Polonia, un președinte din altă tabără politică decât guvernul poate bloca legile timp îndelungat. În România, președintele poate doar să amâne o lege, nu să o oprească definitiv.
