Cine a crescut în București a auzit-o măcar o dată, de la un părinte, de la un taximetrist sau de la un coleg: hotelul Intercontinental e construit pe roți, de-aia n-a pățit nimic la cutremur. Povestea e falsă, iar asta o spun inginerii care proiectează structuri și seismologii, nu doar bunul-simț.
Clădirea de la Universitate nu mai poartă de mult acest nume. Din 2022 se numește Grand Hotel Bucharest, după ce a ieșit din lanțul internațional. Bucureștenii îi spun tot „Inter”, iar legenda a rămas lipită de numele vechi.
Are mai multe variante. Unii zic roți, alții role, alții bile sau „un sistem adus din Japonia”. Ideea e mereu aceeași: sub hotel ar exista ceva care îl lasă să alunece când se mișcă pământul.
Ce spun cei care se pricep
Inginerul Dragoș Marcu, președinte de onoare al Asociației Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri, a fost întrebat direct despre asta la emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, în 2023. Răspunsul lui: legenda cu Intercontinentalul e falsă, iar în București nu există niciun bloc de locuințe pe bile.
Inginerul structurist Matei Sumbasacu, fondatorul asociației Re:Rise, care se ocupă de reducerea riscului seismic, numește povestea cu bilele „cel mai întâlnit mit” din domeniu. El spune că a căutat și nu a găsit nicio clădire de dinainte de 1977 care să aibă un asemenea dispozitiv.
La fel a spus, cu ani în urmă, și Gheorghe Mărmureanu, fostul director al Institutului Național de Fizică a Pământului: „Legenda aceea cum că Intercontinentalul ar fi construit pe roți este falsă.”
Sistemul există, dar a venit mult mai târziu
Aici e partea interesantă. Ideea de a despărți o clădire de pământul care se zguduie nu e o invenție de cartier. Se numește izolare a bazei și chiar se folosește în lume. Numai că nu arată ca niște roți. Sunt, în general, reazeme din straturi de cauciuc, așezate între fundație și restul clădirii, care preiau o parte din mișcare.
În România, primul sistem de acest fel a fost proiectat în 1999, pentru o clădire industrială de la Brazi, potrivit lui Dragoș Marcu. În București, astfel de soluții au fost montate la consolidarea Primăriei Capitalei, a Arcului de Triumf și a Palatului Victoria. Toate, la zeci de ani după ce Intercontinentalul era deja în picioare.
Hotelul a fost ridicat între 1967 și 1970 și deschis pe 23 mai 1971, după planurile arhitecților Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu și Romeo Belea. Are aproape 90 de metri și, oficial, 24 de etaje. În realitate sunt 23: etajul 13 a fost sărit la numerotare, ca să nu-i sperie pe oaspeții superstițioși.
Noaptea de 4 martie 1977
Cutremurul a venit la șase ani după inaugurare. A avut magnitudinea 7,2 pe scara Richter și a ucis peste 1.500 de oameni, cei mai mulți în București. La câteva sute de metri de hotel, pe bulevardul Magheru, blocuri întregi s-au prăbușit.
La Intercontinental, paguba consemnată a fost alta: geamuri sparte la etajele 19 și 21 și câteva farfurii în restaurant.
Diferența ține de vârsta clădirilor. Cele mai multe dintre blocurile înalte căzute atunci în Capitală erau construite înainte de război, într-o vreme în care nu exista nicio regulă de calcul la cutremur. Intercontinentalul era o clădire nouă, din beton armat, proiectată după ce România avea deja, din 1963, primul normativ de proiectare antiseismică.
Sigla de pe acoperiș a fost dată jos după mai bine de 40 de ani. Povestea cu roțile a rămas.