Elena Gheorghe si-a transformat bunica de 83 de ani

2 min de citit

Inspirată probabil de poveștile recente de pe internet, ale unor femei de peste 80 de ani transformate total prin machiaj și coafură, Elena Gheorghe a decis să-și facă și ea bunica fericită cu un machiaj realizat chiar de ea.

Cântăreața a mers la ”Dada”, cum își alintă ea bunica, a machiat-o și a coafat-o, după care a publicat fotografiile pe o rețea de socializare, unde toată lumea a fost impresionată dre rezultatul final. Elena precizează că a făcut gestul deoarece vine ziua buncii, iar ea nu-i va putea fi alături în acea zi. Așa că i-a făcut cadoul mai devreme.

”Am fost în vizită la Dada (bunica mea). Am răsfățat-o cum am știut eu melena gheorgheai bine căci vine ziua ei de nume iar eu nu voi putea fi lângă ea atunci. Arată fabulos la 83 de ani!”, a scris Elena Gheorghe alături de imaginile de mai jos.

elena-gheorghe-620x620

Ea a aplicat un machiaj discret, dar de efect, care a șters ceva ani de pe chipul femeii, apoi dat puțin volum părului, folosind un ondulator. Bunica s-a lăsat pe mâinile dibace ale celebrei sale nepoate și pare extrem de încântată de rezultat așa că a stat la poze, mândră de transformarea prin care a trecut.

Citeste mai mult pe Libertatea.ro

Share This Article
Adrian Ioan este redactor șef huff.ro.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *