Connect with us
Hackerul Guccifer a fost condamnat joi la 52 de luni de inchisoare de catre o instanta federala americana din Alexandria, Virginia

Știri

Hackerul Guccifer, condamnat la 52 de luni de inchisoare

Hackerul Guccifer a fost condamnat joi la 52 de luni de inchisoare de catre o instanta federala americana din Alexandria, Virginia, scrie News.ro.

Citeste si: SITE-ul FRF a fost spart de hackeri. Romania, atacata de ALBANIA

Citeste si: Un hacker a descoperit metoda prin care poate fi spart un cont de Facebook

Hackerul roman Marcel Lazar Lehel, cunoscut sub numele de Guccifer, a fost condamnat joi dupa-amiaza la patru ani si patru luni de inchisoare de catre o instanta federala americana din Alexandria, Virginia, pentru ca a spart conturile de e-mail ale familiei Bush si ale altor personalitati importante, precum si pentru furt de identitate, transmite Reuters.

In luna mai, hackerul roman a pledat vinovat in fata magistratilor americani pentru mai multe acuzatii legate de accesul neautorizat in mai multe sisteme informatice, dupa ce a fost extradat de catre autoritatile romane.
Marcel Lazar Lehel a sustinut in fata anchetatorilor americani ca a reusit inclusiv sa sparga serverul privat de e-mail al fostului secretar de stat Hillary Clinton. Acesta a descris e-mailul fostului secretar de stat ca fiind ”o floare deschisa cu sute de foldere la indemana”.

”Compromiterea serverului lui Hillary Clinton a fost o operatiune extrem de usoara pentru mine, de fapt era o treaba usoara pentru oricine ar fi incercat”, a declarat hackerul roman.

Insa, directorul FBI a dezmintit la inceputul lunii iulie faptul ca Guccifer ar fi obtinut vreodata acces la e-mailurile cu informatii confidentiale ale democratei.

”Nu a avut acces. A recunoscut ca a fost vorba de o minciuna”, a declarat atunci directorul FBI, James Comey.
Procurorii americani sustin ca hackerul roman a spart conturile de e-mail a peste 100 de persoane in perioada 2012-2014.

Printre politicienii americani vizati de hacker se numara fostul secretar de stat Colin Powell, mai multi membri ai familiei fostului presedinte George W. Bush, precum si Sidney Blumenthal.

Guccifer a devenit cunoscut in urma cu trei ani, atunci cand si-a asumat responsabilitatea pentru ca a spart conturile de internet ale familiei fostului presedinte George W. Bush si a publicat tablouri pictate de fostul presedintele american, inclusiv autoportrete in cada.

De asemenea, el a facut publice e-mailuri cu mesaje de dragoste si fotografii pe care comisarul european Corina Cretu i le-ar fi trimis lui Colin Powell in perioada 2010 – 2011.

Lehel ispasea deja in Romania o pedeapsa de sapte ani de inchisoare, dispusa in mai 2015 de Curtea de Apel Bucuresti. Aceasta a mentinut decizia din iunie 2014 a Tribunalului Bucuresti in cazul lui Lehel.

Tribunalul l-a condamnat atunci la patru ani de inchisoare, pentru spargerea conturilor de e-mail ale directorului SRI George Maior, si a constatat ca Marcel Lazar Lehel a mai fost condamnat, in 2012, de Judecatoria Sectorului 3, la trei ani de inchisoare cu suspendare, pentru spargerea conturilor de e-mail ale unor vedete. Astfel, pedeapsa finala a ajuns la sapte ani inchisoare.

Continue Reading
You may also like...
1 Comment

1 Comment

  1. Vasilica

    2016-09-02T14:18:04+03:00 at 14:18

    52 luni…si intelege cineva? Pana nu le iei toti banii si le imprastii creierii pe asfalt, chestiile astea li se par o comedie ieftina. Iar mie mi se par o condamnare la moarte. Eu am nevoie de mesaj direct. Direct, ma intelegeti?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top