Connect with us
Fostul președinte al Israelului, Shimon Peres (93 de ani) rămâne într-o stare stabilă, dar gravă, au anunțat medicii de la spitalul în care este internat.

Externe

Fostul președinte israelian Shimon Peres rămâne ”stabil, dar în stare gravă”

Spitalul Tel HaShomer a anunţat miercuri dimineaţă că fostul preşedinte israelian şi laureat al premiului Nobel pentru Pace, Shimon Peres, rămâne ”stabil, dar într-o stare gravă”, după ce a suferit un accident vascular cerebral major. Shimon Peres, în vârstă de 93 de ani, a fost spitalizat marţi seara şi plasat sub anestezie, relatează AFP.

”Shimon Peres a trecut peste noapte fără niciun incident. El este stabil, dar într-o condiţie gravă de sănătate”, a declarat directorul Yitzhak Kreiss al Centrului Medical Sheba din cadrul Spitalului Te HaShomer.

Iniţial, biroul fostului preşedinte a anunţat că starea sa era „stabilă” şi că era „conştient”, pentru a raporta ulterior „o schimbare în starea sa”.
„Medicii săi au decis să-l anestezieze şi să-l plaseze sub asistenţă respiratorie pentru a facilita continuarea tratamentului. În câteva minute va fi supus unei scanări în vederea evaluării mai precise a stării sale”.
Între timp, publicaţiile israeliene au scris că Shimon Peres se afla în stare gravă.
Premierul Benjamin Netanyahu a reacţionat rapid faţă de vestea spitalizării, care a avut la aniversarea semnării primelor Acorduri de la Oslo. Shimon Peres a fost unul dintre artizanii acestor acorduri.
„Îi doresc fostului preşedinte o însănătoşire rapidă. Shimon, te iubim, iar tot poporul speră să te însănătoşeşti”, a scris Netanyahu. De asemenea, premierul israelian a discutat cu directorul spitalului şi s-a informat despre starea lui Peres, au anunţat serviciile acestuia.

La vârsta de 93 de ani, acesta este deosebit de activ, prin intermediul Centrului Peres pentru Pace, care promovează coexistenţa între evrei şi arabi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top