Connect with us
Bianca Drăgușanu este nerăbdătoare să-și strânga fiica în brațe

Vedete

Bianca Drăgușanu, declarații despre sarcină: „Mă simt epuizată”

Bianca Drăgușanu și Victor Slav au început numărătoare inversă până la momentul în care vor deveni părinți. Deși este pe ultima sută de metri, Bianca Drăgușanu spune că nu mai are răbdare și îi este foarte greu.

”Sunt obosită… Acum mă simt epuizată. De opt luni nu dorm. Nu mai am răbdare, mai ales că mișcă mereu…. Mai ales noaptea… Dar nu mai am răbdare, nici eu, nici Victor. De fapt, Victor e cel mai emoționat”, a declarat Bianca pentru spynews.ro.

Medicii au sfătuit-o pe vedetă să fie mai liniștită în această perioadă, însă vedeta recunoaște că este foarte activă.

”Am fost la control, iar medicii mi-au spus să stau cuminte, să mă odihnesc. Dar eu nu pot, maiam treabă, dar e greu…. Are peste 3 kilograme acum, deci mică nu e, e chiar foarte grea, dar tot nu pot sta chiar dacă mi-e greu să mă mișc”, a mai spus Bianca Drăgușanu, potrivit spynews.ro.

Totodată, Bianca a pregătit camera fetiței sale si le-a arătat și fanilor cum arată.

Bianca Drăgușanu a devenit cunoscută în urmă cu mai bine de 7 ani. Lumea o cunoștea drept „blonda lui Bote”, deși ea a mai apărut la tv în emisiunea „Din dragoste” prezentată de Mircea Radu. Dupa relațiile furtunoase cu Cătălin Botezatu și ‘prințul’ Adrian Cristea, Bianca a cunoscut fericirea în brațele băiatului de la meteo, Victor Slav.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Vedete

To Top