Externe
Băiețel de 6 ani, scrisoare emoționantă pentru Obama
Un băiat american, Alex, în vârstă de şase ani, din New York, i-a scris lui Barack Obama o scrisoare în care îl roagă să-l ajute să îl primească pe Omran Daqneesh în familia sa. Casa Albă a postat o înregistrare video cu băiatul care citeşte scrisoarea pe pagina sa oficială de Facebook, iar postarea a devenit virală, potrivit news.ro.
Alex a scris scrisoarea după ce a văzut fotografia în care Omran este surprins plin de sânge şi confuz într-o ambulanţă, la Alep, o imagine care a provocat un val de furie faţă de Războiul din Siria în întreaga lume.
Obama a declarat că scrisoarea a fost scrisă de un copil „care nu a învăţat să fie cinic, suspicios sau să-i fie frică”, scrie BBC News.
Înregistrarea video a fost partajată de peste 60.000 de ori pe Facebook.
„Dragă preşedinte Obama, ţi-l mai aminteşti pe băiatul care a fost luat cu ambulanţa în Siria?”, scrie Alex în această scrisoare publicată de Casa Albă.
„Poţi, te rog, să te duci să-l cauţi şi să-l aduci la noi acasă? (…) Vă vom aştepta, băieţi, cu steaguri, flori şi baloane. Noi îi vom da o familie, iar el va fi fratele nostru”, adaugă copilul.
Obama l-a citat pe Alex la Summitul ONU pe tema crizei refugiaţilor, săptămâna aceasta, după care Casa Albă l-a înregistrat pe Alex citindu-şi singur scrisoarea.
„Ar trebui să fim mai mult ca Alex”, a subliniat preşedintele.
„Imaginaţi-vă cum ar fi lumea dacă am fi aşa. Imaginaţi-vă suferinţa pe care am putea-o alina şi vieţile pe care le-am putea salva”, a adăugat Obama.
Numeroşi utilizatori au aplaudat, pe reţele de socializare, abordarea şefului statului american – dar îl elogiază în primul rând pe Alex.
„Un copil de şase ani dă dovadă de mai multă umanitate, dragoste şi înţelegere decât cei mai mulţi dintre adulţi. Cinste părinţilor lui”, a comentat o femeie din Texas pe Facebook.
„Am auzit toate astea mai devreme, citite de preşedintele meu”, spune altă comentatoare. „Cu toate acestea, am plâns acum, când am citit”, adaugă ea.
„Niciunul dintre aceşti băieţi dulci, fiii cuiva, nu sunt Skittles”, subliniază ea, referindu-se la un mesaj controversat al campaniei candidatului republican la preşedinţie Donald Trump, care compară refugiaţi sirieni cu această marcă populară de bomboane.
Preşedintele Statelor Unite a îndemnat ţările dezvoltate să facă mai mult pentru a-i ajuta pe refugiaţii sirieni.
Casa Albă a anunţat în august că Statele Unite au primit anul acesta 10.000 de refugiaţi sirieni.
Washingtonul intenţionează să primească alţi 110.000 de refugiaţi în anul financiar 2017, a anunţat Obama.