Preşedintele american Barack Obama şi-a anulat o vizită în Florida, prevăzută pentru miercuri, din cauza uraganului Matthew, care a ajuns marţi în Haiti, relatează Associated Press.
În aceste condiţii, liderul de la Casa Albă va merge miercuri la Agenţia Federală pentru Managementul Dezastrelor, din Washington, pentru a discuta cu oficialii care se ocupă de reacţia federal la uragan, scrie news.ro.
Un purtător de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a spus că Obama va fi ţinut la curent cu evoluţia situaţiei pe teren şi cu pregătirile pentru a uragan.
Uraganul Matthew este considerat de autorităţi drept cea mai puternică furtună tropicală din ultima decadă, cu rafale de vânt ce ating viteze de până la 230 de kilometri pe oră.
Uraganul a lovit marţi Haiti, unde mai multe persoane şi-au pierdut viaţa, a anunţat preşedintele ţării sărace, fără a oferit alte detalii.
Matthew se îndreaptă spre Cuba şi va provoca precipitaţii abundente şi vânt puternic şi în Florida, potrivit meteorologilor.
Chiar și pe pagiana oficială a Ministerului Afacerilor Externe a apărut un mesaj de informare pentru cetățenii care intenționează să călătorească în Haiti, Cuba, Jamaica și Republica Dominicană. Reprezentanții ministerului avertizează că uraganul Matthew se apropie în aceste zone.
„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau călătoresc în Republica Cuba că, începând din data de 3 octombrie 2016, ora 18:00, ora locală, zona orientală a Cubei și integral teritoriile statelor Haiti, Jamaica și Republica Dominicană, vor fi afectate puternic de uraganul Mathew. Uraganul va avea gradul 4 și conform Centrului de prognoză national cubanez, va avea o viteză de 230 km/h. Numărul de telefon care poate fi apelat în situații de urgență este:+5352767376.”, este mesajul apărut pe pagina MAE.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.