Connect with us
Proiecte de viitor în România: Vor fi construite cel puțin 4 autostrăzi până în 2035

Știri

Proiecte de viitor în România: Vor fi construite cel puțin 4 autostrăzi până în 2035

Proiectul de Lege privind aprobarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României pentru următoarele două decenii a fost adoptat de Executiv. Printre obiectivele pe termen lung figurând construirea a două autostrăzi pe axele nord-sud şi est-vest şi a două autostrăzi în exteriorul Munţilor Carpaţi, informează news.ro.

Strategia de dezvoltare teritorială a României (SDTR) se intitulează ”România policentrică 2035. Coeziune şi competitivitate teritorială, dezvoltare şi şanse egale pentru oameni” şi îşi propune ca dezvoltarea teritoriului României în perspectiva anului 2035 să fie concentrată pe asigurarea unui teritoriu funcţional, administrat eficient, astfel încât să fie asigurate condiţii atractive de viaţă şi locuire pentru cetăţenii săi şi să aibă un rol important în dezvoltarea zonei de sud-est a Europei.

Documentul elaborat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, sub coordonarea primului-ministru, are ca obiectiv dezvoltarea teritoriului naţional la nivelul unor nuclee de concentrare a resurselor umane, materiale, tehnologice şi de capitaluri (oraşe mari/medii) şi conectarea eficientă a acestor zone de dezvoltare cu teritoriile europene.

În document sunt cuprinse cinci obiective general, 18 obiective specifice şi 10 linii directoare de planificare, iar măsurile sunt prevăzute pe termen scurt (3 ani), mediu (7 ani) şi lung (mai mult de 10 ani).

”Pe termen scurt, strategia a identificat, ca acţiuni prioritare, printre altele, negocierea şi semnarea documentelor tehnice şi politice necesare racordării României la reţelele paneuropene de transport de energie, revizuirea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional (PATN) – secţiunea Reţeaua de localităţi, dezvoltarea a minimum 100 de comune poli rurali în afara ariilor de polarizare a centrelor urbane, adoptarea Strategiei locuirii, aprobarea metodologiei de regenerare urbană etc.”, informează Guvernul.

Printre obiectivele pe termen mediu sunt: realizarea a cel puţin două noi sisteme de traversare peste Dunăre şi a altor două peste Prut, realizarea a minimum 4 trasee de variante de ocolire, creşterea lungimii digurilor construite(inclusiv pe Dunăre) şi asigurarea captării apei în bazine de refugiu, realizarea în minimum 10 oraşe reşedinţă de judeţ a infrastructurii destinate folosirii bicicletelor, dar şi a unei magistrale de biciclete pe cursul Dunării până la Marea Neagră, constituirea a cel puţin 4 zone metropolitane competitive la nivel european şi realizarea sistemului cadastral românesc.

”Pe termen lung, Guvernul are în vedere realizarea a 2 autostrăzi complete, care să traverseze ţara nord-sud şi est-vest, realizarea a 2 autostrăzi la exteriorul Carpaţilor, realizarea unui pod nou peste Tisa (la Sighetu Marmaţiei), realizarea a cel puţin unei autostrăzi de legătură între Moldova şi Transilvania, realizarea a cel puţin o trecere de cale ferată de viteză sporită peste Carpaţii Orientali, realizarea a minimum 5 platforme intermodale de transport, asigurarea navigabilităţii pe Dunăre pe tot parcursul anului, realizarea a minimum 5 sisteme de infrastructură de transport între oraşele cu potenţial de pol transfrontalier, modernizarea reţelei de transport feroviar, modernizarea reţelei de transport rutier, transformarea Bucureştiului într-un pol competitiv la nivel european, proiecte de investiţii pentru creşterea stocului de locuinţe sociale la nivel de unitate administrativă, reabilitarea a 10 centre istorice şi realizarea de lucrări de împădurire”, transmite Executivul.

În cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, se va constitui o unitate de monitorizare şi evaluare a implementării strategiei, iar sistemul de monitorizare va fi verificat şi reactualizat anual, pentru a include noile reorientări strategice ori de politici.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top