Externe
Uraganul Matthew: 100 de morți și peste 11 milioane de evacuați
Uraganul Matthew a făcut cel puțin 26 de victime în Caraibe și a ruinat majoritatea locuințelor din zona de sud a statului Haiti. Autoritățile din această țară au hotârât, în lumina acestui eveniment, să amâne alegerile prezidențiale, programate duminică.
Update 22:45: În această noapte, uraganul Matthew ajunge pe coasta de est a Statelor Unite. 11 milioane de oameni au fost evacuați din calea uraganului care vine cu rafale de vânt de peste 200 de kilometri la oră. Matthew a făcut deja dezastru în Bahamas, Cuba, Republica Dominicană şi Haiti.
Update 19:05 Autorităţile haitiene au revizuit joi după-amiază bilanţul puternicului uragan Matthew, în care peste o sută de persoane şi-au pierdut până acum viaţa, dintre care 98 în Haiti, în vreme ce alte patru victime au fost înregistrate în Republica Dominicană. Experţii au anunţat că forţa uraganului a urcat din nou la nivelul patru din cele cinci posibile şi se îndreaptă cu toată puterea spre coastele statului Florida, unde peste două milioane de persoane au primit ordin de evacuare din partea autorităţilor, transmite Reuters.
Matthew este un uragan de categoria a 3-a, fiind cea mai puternică furtună din zona Caraibelor din ultimul deceniu. Uraganul a traversat Cuba și Haiti, aducând rafale de vânt cu viteze de peste 230 km/h și ploi torențiale, devastând localități întregi.
În Statele Unite, peste 1,5 de milioane de persoane au fost îndemnate să evacueze zone de pe coasta de sud-est, iar guvernatorul statului Florida Rick Scott i-a îndemnat pe locuitori să se pregătească de un eventual impact catastrofal.
Sute de mii de persoane au fost evacuate din calea uraganului, care a provocat inundaţii puternice şi a ucis patru persoane în Republica Dominicană şi 22 în Haiti. Cele două ţări împart Insula Hispaniola.
Matthew a devastat sud-vestul Haiti, unde a aruncat ambarcaţiuni şi reziduuri pe drumuri în zona de coastă, afectată de creşterea nivelului mării şi inundaţii importante în zone locuite.
Furtuna prezenta miercuri seara rafale de vânt cu viteza de 185 de kilometri pe oră, dar se estimează că poate creşte din nou în intensitate odată ce se apropie de Florida.
Ochiul furtunii se afla la aproximativ 435 de kilometri sud-sud-est de Nassau, capitala Bahamas, la ora 0.00 GMT (3.00, ora României) şi urmează să se apropie de coasta de est a Floridei până joi seara.