Connect with us
O nouă crimă şochează România. Un tânăr şi-a împuşcat iubita în cap

Știri

Crimă în Ploiești: O femeie și-a ucis fiul, apoi l-a îngropat în curtea casei

Caz șocant în Ploiești! O femeie în vârstă de 63 de ani este audiată, luni seară, după ce în cursul zilei s-a prezentat la Poliţie şi a anunţat că, în urmă cu două săptămâni, şi-a omorât cu mai multe lovituri de ciocan fiul, pe care l-a îngropat în curtea casei. Bătrâna şi-a motivat gestul spunând că era abuzată fizic în mod frecvent de către fiul alcoolic, relatează news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, procurorii audiază, luni seară, o femeie în vârstă de 63 de ani, care în cursul zilei de luni s-a autodenunţat, mergând la Poliţie şi povestind că în urmă cu două săptămâni şi-a ucis fiul în vârstă de 41 de ani.

Femeia le-a povestit anchetatorilor că locuia cu fiul său, alcoolic şi foarte violent, care obişnuia să o abuzeze fizic. În urmă cu două săptămâni, bărbatul a plecat de acasă în urma unei discuţii cu mama sa, anunţând-o pe aceasta că merge să-şi omoare sora vitregă.

Când a revenit în locuinţă, fiul i-a spus mamei că în ziua următoare trebuie să aibă cu ea o discuţie. Femeia a povestit că, temându-se să nu fie ucisă de către fiul său, în acea seară, după ce acesta a adormit, a luat un ciocan şi l-a lovit până când l-a omorât, după care l-a îngropat în curtea casei.

La ora transmiterii acestei ştiri, femeia este audiată, iar în urma declaraţiilor sale procurorii vor decide încadrarea juridică a faptei şi ce măsuri preventive dispun în privinţa acesteia.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top