Connect with us
Un ieșean infectat cu virusul West Nile a murit la spital. Este al zecelea deces provocat de acest virus

Știri

Un ieșean infectat cu virusul West Nile a murit la spital. Este al zecelea deces provocat de acest virus

Un bărbat în vârstă de 80 de ani, din localitatea ieşeană Podu Iloaiei, a murit la începutul acestei săptămâni, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, infectat cu virusul West Nile, transmis în urma unei înţepături de ţânţar, relatează news.ro.

Acesta este al zecelea deces din actualul sezon provocat de acest virus, în condiţiile în care anul trecut s-a înregistrat un singur deces.

Bărbatul a fost internat în urmă cu două săptămâni la Spitalul de Boli Infecţioase din municipiu, fiind diagnosticat cu infecţie cu virusul West Nile.

Directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Mihnea Hurmuzache, a declarat, marţi, corespondentului News.ro că bărbatul a ajuns în spital cu simptome neurologice asociate cu febră, diagnosticul de infecţie cu virusul West Nile fiind confirmat ulterior.

„Bolnavul a fost ţinut sub tratament mai bine de zece zile. Evoluţia pacientului nu a fost cea aşteptată, el fiind şi hipertensiv, iar în cele din urmă a decedat. Virusul a fost transmis prin înţepătura unui ţânţar”, a afirmat directorul medical al spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, Mihnea Hurmuzache.

El a adăugat că în ultima perioadă au ajuns la spital alte patru persoane, cu vârste de peste 60 de ani, în cazul cărora s-a confirmat existenţa virusul West Nile, însă evoluţia acestor pacienţi a fost una bună, ei fiind deja externaţi.

„Infecţia evoluează diferit de la o persoană la alta. Toţi cei patru pacienţi s-au vindecat şi au fost externaţi. În cazul bărbatului care a murit, vorbim şi de un organism care nu a reuşit să facă faţă unor complicaţii”, a spus medicul Mihnea Hurmuzache.

Numărul cazurilor de infecţie cu West Nile, transmisă prin înţepătura ţânţarilor, este în acest sezon de trei ori mai mare decât anul trecut, în timp ce numărul deceselor este de zece ori mai mare faţă de sezonul precedent, potrivit statisticilor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Numărul cazurilor de infecţie cu virusul West Nile a ajuns, în 13 octombrie, la 92, faţă de 32 de cazuri înregistrate anul trecut. Tot în intervalul 1 mai – 13 octombrie, s-au înregistrat zece decese, faţă de unul singur în 2015.

Astfel, în anul 2015 s-au înregistrat 32 de cazuri de infectare cu West Nile şi un singur deces.

În sezonul 2016, între 1 mai şi 13 octombrie, au fost înregistrate 92 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, din care zece decese (Brăila – unul) Ialomiţa – două, Iaşi – două, Mureş – unul, Prahova – unul, Teleorman – unul, Bucureşti – două).

Cele mai multe cazuri de infectare cu virusul West Nile au fost înregistrate în Brăila (17) şi municipiul Bucureşti (17), fiind urmate de Galaţi (opt), Bacău (şapte), Ilfov (şase), Ialomiţa (cinci), Iaşi (cinci), Dolj (trei), Olt (trei), Giurgiu (patru), Prahova (trei), Constanţa (trei), Tulcea (două), Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Cluj, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Satu-Mare, Teleorman, Vâlcea – câte un caz.

Medicii recomandă populaţiei să se ferească de ţânţari, să poarte îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, să folosească substanţe chimice împotriva ţânţarilor, să împiedice pătrunderea acestora în casă folosind plase de protecţie, să asigure desecarea băltirilor de apă din jurul gospodăriilor şi să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top