Știri
Accident în Galați, în apropiere de Munteni. Trei oameni au murit
Un accident groaznic a avut loc pe raza localității Munteni, din județul Galați. Trei oameni au murit și alți 11 au fost răniți. Autoritățile au activat parțial planul roșu de intervenție.
Conform autorităților, două autoturisme, un microbuz cu persoane și un autotren au fost implicate în acest accident. Evenimentul rutier s-a produs pe drumul european E581, între localităţile Tecuci şi Munteni.
„La nivelul judeţului Galaţi a fost activat parţial Planul Roşu de Intervenţie pe raza municipiului Tecuci, fiind suplimentate forţele de intervenţie. Echipajele de descarcerare, împreună cu cele ale SMURD şi SAJ, au lucrat contra cronometru pentru trierea, evaluarea şi descarcerarea victimelor accidentului. O victimă în vârstă de 24 de ani cu diagnostic de traumatism cranio-cerebral, fractură de coloană dorsală şi comoţie cerebrală a fost transportată de către echipajul SMURD la Spitalul Municipal Tecuci, apoi s-a luat decizia transferului la Spitalul de Urgenţă Galaţi”, se precizează într-un comunicat de presă.
Oamenii legii au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele producerii acestui accident.