Vremea
VREMEA: Cod galben de ploi și ninsori
Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționări cod galben, valabile din această seară, până mâine la prânz.
Prima avertizare se referă la ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului și zona montantă înaltă. Atenționarea este valabilă în intervalul 07 noiembrie, ora 22:00 – 08 noiembrie, ora 20:00
„În intervalul menţionat va ploua pe arii extinse în sudul, centrul şi estul ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 şi izolat 30 l/mp. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi pe suprafeţe restrânse se vor semnala descărcări electrice. La munte, la altitudini mari, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Vântul se va intensifica mai ales în regiunile sudice şi sud-estice, cu viteze de 55…60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăşi temporar 70…80 km/h”, se arată în avertizarea ANM.
Citește și: Prognoza meteo pentru această săptămână. Cum va fi vremea începând de astăzi 7 noiembrie
Cea de-a doua avertizare cod galben este valabilă în intervalul 08 noiembrie, ora 02:00 – 08 noiembrie, ora 14:00. Meteorologii spun că va ploua însemnat cantitativ.
„În sudul Banatului, vestul şi nordul Olteniei şi în nordul Munteniei, precum şi în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp”, se precizează în textul avertizării.
Ploile vor continua şi în următoarele zile, iar temperaturile vor scădea accentuat în toate regiunile, astfel că în zilele de 9 şi 10 noiembrie vremea va deveni rece pentru această perioadă din an.