Alegeri locale 2020. Candidați înscriși în cursa pentru Primăria Timișoara

Alegerile locale de anul acesta vor avea loc la data de 27 septembrie, într-o manieră unică. Având în vedere că pandemia nu a trecut și încă amenință omenirea, situația fiind în continuare una dificilă, autoritățile vor trebui să se asigure că oamenii respectă măsurile de prevenire în vigoare. Astfel, păstrarea distanțării sociale, purtarea măștii de protecție sau dezinfectarea mâinilor înainte și după vot rămân primordiale. Află câți candidați s-au înscris în curs pentru Primăria Timișoara

Candidați la Primăria Timișoara

Nu mai puțin de 15 candidați au intrat în lupta pentru câștigarea fotoliului de primar de la Primăria Timișoara. Actualul primar este Nicolae Robu (PNL), care își va încerca norocul din nou pe 27 septembrie. De curând, el a fost trimis în judecată de către DNA într-un dosar de abuz în serviciu, iar premierul susținea că, dacă se va dovedi că este vinovat, nu va mai putea participa pentru un nou mandat de primar.

Adrian Popescu (Partidul Alianța Liberalilor și Democraților), în vârstă de 50 de ani este actualul președinte al ALDE Timișoara și un tânăr avocat de succes. El a intrat în politică în anul 2008, iar din 2016 până în 2018 a fost președintele PNG al filialei Timiș.

Farkas Imre (UDMR) este actualul viceprimar, care vrea să avanseze la funcția de primar.

„Am venit cu gândul de a continua ceea ce am început acum patru ani. Dorim să menținem un echilibru, dorim să lucrăm în continuare. Mai sunt proiecte care în patru ani încă nu s-au realizat și cred că am dovedit că putem să reprezentăm atât minoritatea maghiară, cât și fiecare minoritate, dar și locuitorii Timișoarei. Eu am toată încrederea că o să ne susțină și că am reușit să facem treabă bună și că Timișoara merită tot ce e bun”, a spus Farkas Imre la ieșirea din BEM.

Voichița-Elena Lăzureanu (Alianța PSD-PPU) este fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara. Este pentru prima dată în istoria PSD Timiş şi pentru prima dată în istoria Timişoarei când este o femeie candidat, cu şanse reale de victorie, așa cum a menționat PSD Timiș. Voichiţa Lăzureanu este medic primar în specializarea Boli Infecţioase şi conferenţiar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timișoara.

Dorel Gabriel Tomescu (Partidul Verde) este președintele clubului de futsal Informatica. Gabriel Tomescu a afirmat că prioritățile Timișoarei trebuie să fie legate de titlul de Capitală Culturală Europeană, în 2021.

Marius Lucian Craina (Pro România) a condus în trecut Spitalul Județean Timișoara. Ela a obținut aproximativ 2000 de semnături de susținere și spune că a pornit în această campanie cu gândul de a o câștiga.

Dominic Samuel Fritz (Alianța USR-PLUS) s-a născut într-un sat din sudul Germaniei. A ales o carieră în politică și administrație după prima ședere în România. Era 2003, avea 19 ani și a venit ca voluntar la o casă de copii din Freidorf, urmând apoi o vastă implicare în administrație. A studiat politică și administrație în Franța, Germania și Marea Britanie și a ajuns șef de cancelarie al fostului președinte al Germaniei, Horst Köhler.

Alexandru Mutruc (PMP) este secretar de stat în Ministerul Transporturilor din ianuarie 2020. Mutruc își dorește să meargă cu valul politic prin care sunt ceruți tineri în funcții publice și să pună stop contractelor pe bani publici care nu aduc nimic în plus Timișoarei și să facă totul vizibil.

EMarian Gheorghe Cucșa (Partidul Republican)- a intrat în Partidului Republican după o scurtă trecere și prin Forța Națională, partid format în mare parte de foști membri ALDE, și a activat în Camera Deputaților în grupul PSD. Marian Cucșa făcut parte din Comisia de control a activității SRI până în luna iunie, unde a deținut funcția de vicepreședinte.

Dumitru Moroianu, susținut de PRM.

Florin Bodnărescu (Partidul Noua Românie)- Preşedinte al Organizaţiei PNR Timişoara, de profesie doctor medic stomatolog, în vârstă de doar 37 de ani, a acceptat provocarea de a candida la funcţia de Primar al oraşului Timişoara. El crede că administrarea propriei firme, clinica de stomatologie din Timişoara, dar şi cabinetul din Buziaş, plus alte afaceri de familie, îl vor ajuta să schimbe radical Timișoara.

Ovidiu Marcel Sîrbu (Partidul Re:Start România) a activat în administrația publică locală, la Primăria Municipiului Timișoara, după care și-a continuat activitatea în administrația publică centrală, având funcția de ministru secretar de stat la Ministerul Transporturilor timp de aproape 2 ani. Are o experiență de peste 20 de ani.

Petrică Folică (Partidul Rezist)- este fondatorul Partidului Rezist, fost consilier local la Primăria Timișoara. El a depus documentete pentru înființarea partidului în primăvara anului 2017, la Tribunalul București, iar judecătorii au decis înregistrarea formațiunii politice în data de 10 august.

Lucian Mugur Șerdean (independent) – candidează și la funcția de consilier local. Susține că îl recomandă activitatea sa vastă în domeniul administrației.

Ilie Vasile Sîrbu (independent) – candidează și la funcția de consilier local. Conduce asociaţia Salvaţi Patrimoniul Timişoarei.

Acest articol a fost actualizat la: 2020-09-18T17:17:02+03:00 17:17

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More