Traian Băsescu a declarat vineri, la Timișoara, că PMP exclude orice alianță cu PSD după alegerile parlamentare din decembrie. Fostul președinte a adăugat că nici PNL nu reprezintă o soluție ma bună, adâugând că va cere funcția de premier dacă va ajunge la guvernare alături de partidul său.
”PMP în campanie trebuie să se redovedească ca fiind altceva decât PNL şi PSD. Aceste partide au pe conştiinţă tot ce a fost mai antidemocratic de la Revoluţie încoace. Suspendarea din 2007 au făcut-o împreună, suspendarea din 2012 au făcut-o împreună. Au pus cea mai odioasă maimuţă la Cotroceni, pe Crin Antonescu, au reuşit să facă din justiţie un cal de bătaie nejustificat. Sigur, în justiţie mai sunt multe lucruri care trebuie făcute, eu însumi le critic. Printre acestea, nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului (…) Dorinţa de a pune justiţia sub control politic este o crimă la adresa României pe care PNL şi PSD ar face-o cu dragă inimă şi cu zâmbetul pe buze”, a spus Băsescu, la lansarea candidaților din Timiș, scrie news.ro.
Citește și: Dosarul de luare de mită al lui Traian Băsescu ar putea fi redeschis
Liderul PMP a adăugat că în cazul în care partidul său va ajunge la guvernare va pune doua condiţii: ca PMP să dea prim-ministrul şi să existe un minister al reunificării României cu Republica Moldova.
”În cazul în care vom intra la guvernare, una din condiţiile de pe masa discuţiilor va fi ca PMP să dea prim ministrul guvernului şi de asemene, structura guvernului va trebui să aibă obligatoriu ministerul reunificării pentru ca obiectivul de ţară să se realizeze”, a mai spus Băsescu.
Întrebat din sală de către un membru al PMP ce alianţe este dispus PMP să facă în cazul în care va ajunge la guvernare, Băsescu a spus că exclude alianţa cu PSD.
”Exclud orice alianţă cu PSD. Însă să ştiţi că nici PNL nu reprezintă o soluţie mai bună, dar măcar nu miroase aşa urât”, a mai spus Băsescu.
Acest site foloseste cookies.
Read More