Miting PNL de amploare în Bucureşti. Dacian Cioloş: „România viitorului nu se poate construi cu lideri mesianici”

06.11.2016
Miting PNL de amploare în Bucureşti. Dacian Cioloş: „România viitorului nu se poate construi cu lideri mesianici”

Un miting PNL de amploare a avut loc astăzi în Capitală. Liberalii au primit autorizaţie de la primărie pentru această întâlnire la care au participat peste 20.000 de membri ai partidului şi simpatizanţi.

Ce am reţinut din mitingul PNL:

Mitingul a fost deschis de secretarul general al partidului, primarul Oradiei, Ilie Bolojan. Pe scenă au vorbit regizorul Tudor Giurgiu, care şi-a afirmat sprijinul pentru premierul Dacian Cioloş, Leon Dănăilă, medicul neurochirurg care candidează la Senat, Alina Gorghiu, Gheorghe Falcă, Ioan Popa şi, într-un final, Dacian Cioloş.

Premierul a ţinut discursul pe o scenă separată de scena pe care au păşit liderii PNL şi a susţinut că românii trebuie să renunţe la a visa să fie conduşi în viitor de lideri mesianici. Falcă a vorbit despre importanţa familiei şi latura creştină a poporului român, iar Ioan Popa a spus că ţara noastră nu mai poate fi una de asistaţi sociali.

Cum s-a desfăşurat mitingul PNL din Piaţa Revoluţiei, minut cu minut

UPDATE, 18:29 Candidaţii PNL la alegerile parlamentare, în poza de final a mitingului din Piaţa Revoluţiei
miting-pnl-5

UPDATE, 18:17 Alina Gorghiu, preşedintele PNL: „Gămălia mea face şase luni şi e undeva în public, la primul miting liberal. (…) Vorbesc de PNL cu mare mândrie. A fost făcut cu oameni care au participat la Revoluţia din 1948, dar n-au câştigat atunci. Un premier liberal a înfăptuit Marea Unire.

Astăzi, aproape de centenarul de 100 de ani de la Marea Unire, trebuie să dăm un raport de activitate pozitiv. Când vom da acest raport România trebuie să fie guvernată de un premier liberal, să aibă autostrăzi care să unească Carpaţii”.

UPDATE, 18:08: Dacian Cioloş, premierul României: „Principiile din platforma România 100 trebuie să ne modeleze fiecare acţiune în anii care vin. Onestitate, bun simţ, faptul de a munci cinstit şi a aştepta o remuneraţie după o muncă cinstită nu sunt iluzii şi nu trebuie să fie enunţuri. (…)

Pentru ca democraţia să fie o valoare care să transforme România, avem nevoie de schimbare în politică şi în partidele politice. Sunt multe lucruri pe care partidele le-au învăţat în aceşti 25 de ani, dar şi multe lucruri pe care trebuie să le uităm. Trebuie să respirăm adevăr, onestitate, să avem curajul să recunoaştem când greşim. (…) Am văzut că s-a vorbit despre lideri.

România viitorului nu se mai poate construi cu lideri mesianici. Trebuie să acceptăm şi să provocăm schimbarea, dar în primul rând în noi. Am cerut să facă nişte lideri schimbarea în locul nostru. Eu v-aş ruga întorşi acasă să vă gândiţi în ce fel ne putem schimba pe noi înşine pentru a cere apoi societăţii să se schimbe. Cred că schimbarea începe cu noi înşine. (…)

Lipsa implicării naşte monştri. Avem România noastră şi nu trebuie să o cerem cuiva. E bine să vrem o Românie înainte. Sper să vă văd la fel de entuziaşti în fiecare zi şi în fiecare clipă a vieţii dumneavoastră”.

UPDATE, 18:06: Dacian Cioloş şi Alina Gorghiu au ajuns în Piaţă
miting-pnl-3

UPDATE, ora 17:58: Tudor Giurgiu, regizor de film şi creatorul TIFF: „Acum un an şi jumătate plecam prin ţară cu ultimul film pe care l-am făcut despre procurorul Cristian Panait care a ales să se sinucidă.

miting-pnl-2

În urma turneului, m-au abordat doi prieteni buni care mi-au spus că trebuie să învăţăm să spunem nu corupţiei, nu demagogiei. Salut decizia PNL de a-l susţine pe Dacian Cioloş pentru postul de prim-ministru. Personal, vreau să trăiesc într-o ţară guvernată de bun simţ şi de normalitate”.

UPDATE, 17:53 Ioan Popa, primarul Reşiţei: „Am făcut afaceri 25 de ani şi în ultimii ani mi-a dat Dumnezeu bucuria de a avea şi doi copii şi din acel moment m-am uitat cu mai mare atenţie ce se întâmplă în oraşul în care trăiesc şi am constatat că nu-mi place. Am candidat şi am câştigat. Mă uit cu admiraţie la domnul Bolojan de la Oradea, Ghiţă Falcă de la Arad, la Timişoara, care a câştigat titlul de capitală europeană a culturii. Îmi doresc să schimb trendul oraşului în care m-am angajat. Vreau să schimb trendul în Reşiţa. Eu nu-mi doresc ca Reşiţa să fie o ţară de asistaţi sociali.”

UPDATE, 17:49 Peste 20.000 de oameni participă la mitingul liberalilor, conform news.ro.

UPDATE, 17:30 Mircea Ionescu Quintus a apărut pe un ecran cu un mesaj înregistrat pentru liberalii din piaţă: „Suntem în plină şi puternică schimbare. Ne-am schimbat şi ne schimbăm şi sper să ne schimbăm în bine, prin noi înşine”

UDPATE, 17:26: Leon Dănăilă, medic neurochirurg candidat la Senat:

miting-pnl-1

„Românii merită un Parlament cu oameni profesionişti şi oameni integri. Aveţi încredere că în România se poate reuşi. Mergeţi dacă vreţi şi studiaţi în străinătate, dar veniţi acasă şi aplicaţi ce aţi studiat acolo. Decât să schimbăm ţara, mai bine schimbăm conducătorii incompetenţi şi corupţi. Mai bine să plece cei din politică. Implicaţi-vă! Voi puteţi schimba România în mai bine. Am intrat în PNL pentru că este un partid pe care îl găseşti în cartea de istorie”

UPDATE, 17:21 Se strigă „Cioloş-PNL-Victorie!”

UPDATE, 17:18 Gheorghe Falcă, primarul Aradului: „Ne-am născut într-o ţară creştină. Am învăţat de mici rugăciunea Tatăl Nostru, iar reperele noastre sunt cetăţenii, familia, comunitatea şi patria. Trebuie să facem totul ca cetăţeanului să-i fie bine, de acolo din comuna din Moldova, din satul uitat din Oltenia. Familia e reperul cel mai mare într-un stat creştin. Noi nu ne punem întrebarea din cine e compusă familia, dar vom garanta că vom apăra întreaga familie de români”.

UPDATE, 17:14 Au început discursurile în Piaţa Revoluţiei. Primul care a vorbit a fost Ilie Bolojan, primarul Oradiei şi secretarul general al partidului.

Mitingul se înscrie în campaniile pre-electorale pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.

La evenimentul care a început din Piaţa Victoriei este aşteptat premierul susţinut de PNL, Dacian Cioloş, care va fi propunerea pentru preşedintele României, dacă PNL şi USR vor obţine cele mai multe voturi la alegerile parlamentare şi dacă aleşii poporului vor vota favorabil viitorul cabinet Cioloş.

Partidul Naţional Liberal şi-a arătat susţinerea în mod public faţă de premierul Dacian Cioloş: „Într-o Românie de multe ori nedreaptă pentru cetățenii ei, trebuie să sprijinim oamenii care acționează altfel pentru că gândesc societatea noastră, altfel. România se va schimba cu adevărat atunci când noi toți vom începe schimbarea în noi înșine.

CITEŞTE ŞI: Neurochirurgul Leon Dănăilă, cap de listă la PNL București, pentru Senat (surse)

România se va schimba când vom aprecia și promova modele de integritate și competență. Doar împreună vom câștiga încrederea oamenilor prin soluții reale și nu promisiuni deșarte. Doar împreună vom câștiga această bătălie pentru o societate dreaptă și normală!”, scrie pe pagina de Facebook a PNL Bucureşti.