UDMR a amplasat în municipiul un panou de precampanie cu textul „Salvăm Clujul de Bucureşti, taxele noastre să îmbogăţească Ardealul, nu Capitala”. Un panou similar a fost amplasat și în Oradea.
Președintele executiv al Uniunii, Kovacs Peter, a afirmat că a dorit să transmită un mesaj care să pledeze pentru ca majoritatea taxelor încasate din teritoriu să rămână în plan local, nu să meargă la București.
„UDMR a amplasat la Cluj-Napoca, în zona Stadionului CFR, un panou de precampanie cu mesajul – Salvăm Clujul de Bucureşti, taxele noastre să îmbogăţească Ardealul, nu Capitala. Un panou similar a fost amplasat la Oradea. Textul mesajului se referă la descentralizare, în sensul în care noi pledăm ca taxele să rămână mai multe pe plan local, la Cluj, sau la Oradea, în loc să fie trimise la Bucureşti.
Locuitorii Ardealului, de la care se strâng aceste taxe, au cea mai mare nevoie de ele, pentru investiţiile din zonele în care locuiesc, nu pentru a plăti din aceşti bani investiţii în Bucureşti”, a spus Kovacs, citat de Mediafax.
De asemenea, UDMR a amplasat un alt panou pe Calea Turzii din Cluj-Napoca, în limba maghiară, în care se susţine denumirea municipiului şi în limbile maghiară şi germană – Kolozsvar, respectiv Klausenburg.
Acest site foloseste cookies.
Read More