Stenograme în care liderul PRU Bogdan Diaconu discută cu o persoană despre situația lui Victor Ponta au fost publicate de site-ul stiripesurse.ro.
În aceste stenograme, Diaconu spune despre fostul premier că este „instabil, cu capul și fricos”, după ce acesta a ales să nu vină în partidul condus de el.
Deși poza lui Victor Ponta apare pe corturile de campanie ale PRU, iar Bogdan Diaconu a anunțat că acesta va fi propunerea Partidului România Unită pentru funcția de premier, președintele formațiunii politice a spus că are un plan de rezervă. Este vorba despre fostul șef al SRI, George Maior, actual ambasador al României în SUA.
Redăm stenogramele publicate de Stiripesurse.
”Nu mi-a plăcut deloc de Victor la emisiune
Bogdan Diaconu: Nici mie
Deloc, deloc
Bogdan Diaconu: Nici lui Sebi nu i-a plăcut
Dar ce i s-a întâmplat?
Bogdan Diaconu: Mâine la 12 mă vă cu el, cu Victor
Dar ce are?
Bogdan Diaconu: E instabil
Instabil!? Eu m-am gândit că poate vă face ăsta o nasoală ceva…
Bogdan Diaconu: Atunci avem noi două nasoale mai tari
Dar crezi că ar face treaba asta?
Bogdan Diaconu: Nu poate!
Dar de ce a vorbit așa la televizor? Zici că era la ciclu, pe bune și era o femeie nervoasa. Foarte urât a făcut…
Bogdan Diaconu: Am văzut… Tu mi-ai spus, eu l-am sunat pe Sebi și era și el nervos.
Eu l-am văzut și am crezut că va confirma, că totul va fi bine… și când colo….
Bogdan Diaconu: Ăsta e Ponta.
Da, dar idea e că nu a mai zic nici măcar de alianță cu PRU, e grav ce se întâmplă
Bogdan Diaconu: Da, e grav
Ați mai făcut vreo înscriere?
Bogdan Diaconu: Da, am luat toată organizația de la PMP Sector 2.
Care e totuși chestia cu Ghiță și Kovesi?
Bogdan Diaconu: Că uite așa I s-a pus lui pata să stea o săptămână pe Kovesi. S-a îndrăgostit de Kovesi.
Doamne ferește…, dar ce i-a cășunat pe ea?
Bogdan Diaconu: A avut chef ca săptămâna asta să (bip bip) la Kovesi.
Dar chiar așa a făcut aia, e pe bune aia cu plagiatul?
Bogdan Diaconu: S-a supărat
Și?
Bogdan Diaconu: E bineeeee, e bineeeee crede-mă…
O fi bine, dar ai văzut ce spune și face
Bogdan Diaconu: Păi cred că și-a luat multă puie
Păi și ce faceți?
Bogdan Diaconu: Avem back-up
Adică?
Bogdan Diaconu: George
Care George?
Bogdan Diaconu: Maior
Păi ăsta e ambasador acum, ce faceți voi?
Bogdan Diaconu: Noi mergem conform planului
Dar la vot?
Bogdan Diaconu: Nu e nici o problemă de procente.
Adică?
Bogdan Diaconu: Dacă vrei îți desenez, dar crede-mă că procentul îl scoatem.
Între 6 și 9.
Bogdan Diaconu: Păi bun și voi ce faceți singuri fără Ponta?
Nu suntem singuri! În toată ciorba asta sunt doi acționari. Ponta este doar un instrument, ne folosim de el.
+
Păi și dacă nu îl aveți cum vă folosiți de el?
Bogdan Diaconu: Păi apăsăm niște butoane, eu pe ale mele, Sebi pe ale lui și vorbim altfel.
Hai măi…
Bogdan Diaconu: Păi e fricos, e instabil
Serios, e instabil? Îți dai seama ce spui?
Bogdan Diaconu: Da. Păi nu se poate ca acum două zile să pui pe Facebook că Votați PRU și acum spui că nu ai nici o treabă.
Poate s-a răzgândit
Bogdan Diaconu: E instabil!
Păi și ăla de care spune-I cum vă poate ajuta?
Bogdan Diaconu: Crede-mă că ne ajută de mult timp și foarte eficient.
Nu mai înțeleg nimic. Păi crezi că se împacă ăsta cu Dragnea?
Bogdan Diaconu: Nu se impaca
Și atunci? Dacă rămâne acolo voi ce o sa faceți, cu cine faceți alianță?
Bogdan Diaconu: Ai încredere în mine!
Dar Bănicioiu ce face, nu mai vine?
Bogdan Diaconu: Dacă nu vine Ponta nu mai vine nici el.
Ai văzut că nu mai vrea să fie nici premier?
Bogdan Diaconu: Am văzut, foarte instabil.
L-au întrebat la TV de ceea ce a spus Ghiță că s-a întâlnit cu Kovesi în vie nu știu unde și Ponta a spus că el nu discută așa ceva, deci nu s-a deranjat.
Bogdan Diaconu: Ți-am zis că e instabil, e cu capul, adică nu poți să spui că ai văzut-o pe Kovesi cu Ghiță și apoi să fi deranjat. E instabil, el are o problemă psihică.
Chiar a plagiat?
Bogdan Diaconu: Da
Păi și atunci?
Bogdan Diaconu: Moare încet. Cred că pleacă, că nu are ce face
Crezi?
Bogdan Diaconu: Da, dar problema noastră e cu Puie Monta, nu cu Kovesi. Ea e făcută zdrențe. Puie Monta ne enervează.”
Acest site foloseste cookies.
Read More