Alegeri SUA

Donald Trump și Joe Biden, dezbatere finală înainte de alegeri

Donald Trump și Joe Biden au avut ieri ultima dezbatere electorală înainte de alegerile prezidențiale. Ultima confruntare televizată între cei doi a avut loc cu 12 zile înaintea celor mai tensionate alegeri din SUA. Spre deosebire de prima confruntare televizată dintre cei doi, cea de-a doua a fost mult mai calmă. Celor doi li s-au întrerupt automat microfoanele, după 2 minute, timp în care au răspuns la fiecare întrebare.

Donald Trump și Joe Biden, ultima dezbatere

Mai sunt 12 zile până la alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii. Principalii contracandidați sunt Donald Trump, actualul președinte al Americii, și Joe Biden. Cel din urmă a anunțat din primăvara anului trecut că intră în cursa pentru președinția Statelor Unite ale Americii.

În vârstă de 76 de ani, acesta a mai candidat de două ori până acum la învestitură în vederea alegerilor prezidenţiale, în 1988 şi în 2008.

Acesta a fost vicepreședintele Americii în perioada 2009-2017, iar înainte a fost reprezentantul statului Delaware în Senatul american.

Ieri, 22 octombrie 2020, a avut loc ultima dezbatere între principalii contracandidați la fotoliul de președinte al Statelor Unite ale Americii.

Spre deosebire de prima confruntare dintre cei doi, care a fost una extrem de agresivă și nereușită din istoria dezbaterilor prezidențiale.

Altfel de dezbatere

De data aceasta, ambii candidați au fost mai liniștiți, ofensivi nu defensivi, iar discuția a fost mai plăcută.

Dezbaterea a început cu întrebări despre criza coronavirus care a lovit foarte dur Statele Unite. Biden l-a atacat pe Trump pe subiectul taxelor pe care nu le-a plătit în SUA (suma totală depășind puțin 700 de dolari), dar pe care le plătește în China în schimb – 180 000 de dolari.

Un alt schimb de acuzații a fost pe tema relației cu Kim Jong Un. Donald Trump a spus că, la preluarea mandatului, a avut o discuție de pe peste o oră cu fostul președinte Barack Obama, care i-a spus că cea mai mare problemă a SUA este relația cu Coreea de Nord.

Alegerile prezidențiale din Statele Unite au loc o dată la patru ani, în prima zi de marți din luna noiembrie.

Anul acesta, lupta pentru Casa Albă va avea loc în data de 3 noiembrie și se va da între candidatul republican Donald Trump, actualul președinte, și candidatul democrat Joe Biden, fost vicepreședinte în mandatul lui Barack Obama.

Share
Scris de
Emanuela Ursu

Acest site foloseste cookies.

Read More