Connect with us
Ce-ți aduce Luna nouă - pentru fiecare zodie

Horoscop

Ce-ți aduce Luna nouă – pentru fiecare zodie, astrologul Anca Martin

HOROSCOP Lună nouă. Săptămâna aceasta ne propune trei evenimente astrologice majore: debutul retrogradării lui Mercur în Peşti de marţi, Luna Nouă din Peşti de miercuri şi conjuncţia Soarelui cu Neptun din Peşti de joi. Pe plan profesional şi la nivel financiar, zodiile marcate de aceste configuraţii sunt Taurii, Gemenii, Leii, Balanţele şi Vărsătorii, care primesc un imblod în carieră şi au şanse sporite de câştig.

Horoscop Berbec

Luna Nouă de astăzi se perfectează în casa necunoscutului din horoscopul tău general, motiv pentru care s-ar putea să fii mai receptiv(ă) decât de obicei la ceea ce îţi transmite vocea interioară. Poţi avea mult de câştigat dacă îţi urmezi mai des instinctele şi eşti atent(ă) la ceea ce ţi se transmite din astral. În acelaşi timp însă, eşti mai predispus(ă) la (dez)iluzii şi dezamăgiri. Cu cât găseşti mai repede echilibrul între simţire şi raţiune, cu atât mai multe succese vei înregistra în perioada următoare. Ţine minte aşadar să asculţi ce îţi transmite intuiţia şi să înaintezi cu multă înţelepciune.

Horoscop Taur

Astăzi se perfectează aspectul de Lună Nouă în casa proiectelor de grup şi a vieţii sociale, motiv pentru care s-ar putea ca, de azi încolo, să intre în viaţa ta persoane creative şi empatice care sunt sincer interesate de binele tău. Ceea ce caută să ţi se transmită este că ar trebui să investeşti mai mult din timpul, energia şi resursele tale în astfel de oameni întrucât relaţiile tale cu ei se pot dovedi extrem de lucrative pe termen lung. Oricare ar fi situaţia, cert este că, indiferent de provocările întâmpinate, vei primi sprijin din partea unor oameni de bine.

Horoscop Gemeni

Luna Nouă care se perfectează astăzi îşi face simţită influenţa în casa carierei şi a vizibilităţii pe plan social. Aşa se face că debutează o perioadă în care poţi înregistra mari succese la serviciu, ceea ce-ţi aduce şi un capital mare de imagine în domeniul în care activezi. Cu toate că tinzi să te bazezi mai mult pe ceea ce îţi spune vocea raţiunii, indicat ar fi să nu îţi astupi urechile la ceea ce îţi zice intuiţia. S-ar putea ca, în unele momente, ceea ce îţi transmite ea să se dovedească a fi fost adevărat în tot răstimpul acesta.

Horoscop Rac

Cu Luna Nouă perfectată astăzi în casa studiilor înalte şi a deplasărilor pe distanţe lungi, se deschide o perioadă în care sistemul tău de valori, principii şi credinţe ar trebui să sufere unele ajustări binevenite. Acestea pot veni printr-un mentor, o persoană dintr-o altă cultură sau cu o educaţie aleasă ori prin intermediul unor cursuri de dezvoltare personală. Nu este exclus aşadar să ai parte de unele epifanii care să-ţi indice direcţia potrivită în care ar trebui să te îndrepţi perioada aceasta. Important este să te menţii cu coloana vertebrală dreaptă, dar suficient de flexibil(ă) pentru a adopta noi viziuni.

Horoscop Leu

Luna nouă de astăzi se perfectează în casa transformărilor din horoscopul tău general, fapt pentru care s-ar putea să te încerce tot felul de emoţii pe fondul acestui context astral. Aşa se face că s-ar putea să te simţi vulnerabil(ă) emoţional în faţa partenerului, însetat(ă) după afecţiune şi prea sensibil(ă) atunci când te tratează cu ceea ce tu cataloghezi a fi indiferenţă sau detaşare. Pentru a evita conflictele care se pot naşte pe seama acestui subiect, se recomandă să priveşti în interiorul tău şi să vezi dacă nu cumva aceste ieşiri semnalează un punct slab la care trebuie să lucrezi.

Horoscop Fecioară

Cu Luna Nouă de azi în casa parteneriatelor de viaţă şi de afaceri, prioritatea ta ar trebui să fie relaţia de cuplu şi cea avută cu asociaţii. Dacă ai tendinţa să vezi lucrurile în alb şi negru ori să pui etichete, ceea ce caută acest eveniment astral să te înveţe este faptul că adeseori ai de-a face cu nuanţe de gri şi că uneori n-ar strica să fii mai atent(ă) la ce-ţi spune limbajul lor corporal şi ceea ce îţi transmit printre rânduri. Unele lucruri nu pot fi spuse decât cu greutate, dar le poţi intui dacă ştii să asculţi.

Horoscop Balanţă

Luna Nouă de astăzi se desăvârşeşte în casa muncii şi a sănătăţii fizice din horoscopul tău general, indiciu cum că atmosfera de la serviciu şi tonusul tău ar putea fluctua destul de mult. În consecinţă, s-ar putea să fie nevoie de reale exerciţii de voinţă pentru a-ţi găsi motivaţia de a duce la bun sfârşit sarcini profesionale care nu prea sunt pe placul. În aceeaşi măsură, se prea poate să trebuiască să tragi de tine pentru a te desprinde de scaunul de la birou şi a face puţină mişcare. Vestea bună este însă că eşti creativ(ă) şi plin(ă) de resurse.

Horoscop Scorpion

Având în vedere că Luna Nouă se face simţită în casa iubirii şi a copiilor, ziua de astăzi este una în care ei ar trebui să urce în fruntea listei tale de priorităţi. Îţi poate fi greu să te înţelegi cu ei, mai ales dacă tratezi subiectele fierbinţi de pe ordinea de zi tranşant, fără să încerci să te pui în locul lor. Norocul face că eşti o persoană intuitivă, fapt pentru care nu-ţi va veni prea greu să te detaşezi şi să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă. În plus, te bucuri de o doză sporită de romantism în cuplu.

Horoscop Săgetător

Luna Nouă de azi îşi face simţite forţele în casa familiei din horoscopul tău general, motiv pentru care poţi sesiza o armonizare a energiilor pe acest plan. La fel de posibil este să se instaleze doar o acalmie, iar furtuna să pândească după colţ. Dar atâta timp cât eşti atent(ă) la trăirile celor dragi şi te apleci asupra lor, nu vei avea surpriza să năvălească asupra ta o tornadă de acuze şi reproşuri. Aşadar, dacă ţii situaţia sub control şi faci eforturi consistente în această direcţie, vei reuşi să cultivi această stare de a fi pentru o perioadă mai lungă.

Horoscop Capricorn

Cu Luna Nouă în casa comunicării şi a rudelor apropiate, poate debuta azi o perioadă în care abilităţile tale oratorice şi de socializare se potenţează vizibil. Te înţelegi însă mai uşor cu cei din jur în lipsa cuvintelor, intuind mesajul secret din spatele cuvintelor şi gesturilor lor. Nu este de mirare aşadar dacă nu este nevoie ca cei dragi să-ţi povestească ceva cu lux de amănunte pentru a-ţi da seama ce anume încearcă să-ţi spună. De obicei, eşti un om al acţiunii, dar zilele acestea poţi descoperi câte beneficii poate avea exercitarea capacităţii tale de a vedea dincolo de aparenţe.

Horoscop Vărsător

Luna Nouă de astăzi se perfectează în casa banilor din horoscopul tău general, ceea ce riscă să-ţi imprime o atitudine lipsită de practică în raport cu sectorul financiar. Ce-i drept, poţi intui surse nebănuite de suplimentare a veniturilor şi/sau valorificare a economiilor realizate până acum, dar în acelaşi timp, există riscul ca banii să-ţi alunece printre degete la fel de repede cum şi-au croit calea într-acolo. În plus, merită menţionat faptul că aceasta nu este o perioadă favorabilă investiţiilor considerabile, mai ales în chestiuni care prezintă mai multe riscuri decât garanţii. Aşteaptă să se liniştească apele şi apoi reconsideră ideea.

Horoscop Peşti

Luna Nouă se desăvârşeşte azi în zodia naşterii tale, ceea ce-ţi conferă un plus de şarm şi carismă. Aşa se face că s-ar putea să fii la mare căutare pe plan social şi destul de curtat(ă) dacă nu există cineva special în peisaj. Chiar şi nativii acestui semn care se află implicaţi într-o relaţie consacrată pot simţi influenţa benefică a acestui eveniment astral. Întrucât le insuflă o doză sporită de romantism, ei pot reaprinde cu uşurinţă flacăra în cuplu, aducând un suflu proaspăt în relaţia de cuplu. Per total, te simţi bine în pielea ta şi acest lucru se vede.

Emanuel Laurențiu - redactor. Colegul nostru redactează știri în domeniile știri interne, știri externe.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Horoscop

To Top