Connect with us
Horoscop săptămânal 25-31 decembrie 2017 Vărsător - Oana Hanganu

Știri

Horoscop săptămânal 25-31 decembrie 2017 Vărsător – Oana Hanganu

Horoscop săptămânal 25-31 decembrie 2017 Vărsător – Oana Hanganu. Vărsătorii își consolidează relația de cuplu sau se întorc la o fostă iubire. De Revelion, e posibilă și o aventură.

Horoscopul săptămânii 25-31 decembrie pentru zodia Vărsător anunță o agendă încărcată în primele zile, dupa care, împăcarea cu o fostă iubire sau anularea tensiunilor din cuplu.

În primele zile din săptămână,agenda va fi una încărcată, chiar și pentru Vărsătorii care nu lucrează de Crăciun, pentru că vor fi multe telefoane de dat sau multe mesaje de trimis. Călătoriile vor face parte din „scenariul” de sărbători, la fel ca și vizitele sau întâlnirile cu prietenii.

Joi, Luna va intra în zodia Taur și, până sâmbătă dimineața, va activa sectorul Casei și Familiei din astrograma Vărsătorilor. Astfel, nativii își vor vizita rudele sau vor fi gazde perfecte pentru cei dragi.

Sâmbătă, Luna va ajunge în casa Iubirii din astrograma lor, iar Vărsătorii își vor îndrepta atenția spre persoana iubită și spre copii (într-o astrogramă, casa Iubirii se referă și la copii).

Luna va sta în casa Iubirii până în dimineața zilei de 1 Ianuarie 2018. Le va aduce noroc îndragoste Vărsătorilor singuri. Pe cei care au o relație îi va ajuta să consolideze ori, după caz, să refacă armonia în cuplu.

De asemenea, este posibilă și o împăcare cu o fostă iubire, pentru că, din prima zi de Crăciun, planeta Venus se va afla în zodia Capricorn.

Efectul tranzitului planetei Venus prin Capricorn va dura pana în 19 ianuarie 2018, când Venus va intra în semnul Vărsătorului. Iar Venus in Capricorn acționează în casa Trecutului din astrograma Vărsătorilor. Din acest motiv, se poate spune că este posibilă împăcarea cu un fost partener, cu o fostă iubire.

Dar casa Trecutului este și casa Secretelor, așa că e posibilă și o aventură sentimentală, în care Vărsătorii să se implice, acum, de Sărbători.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top