Horoscop 16 februarie 2019 – Astrele în conflict, amână planurile pentru sâmbătă

Horoscop 16 februarie 2019 pentru toate zodiile. Sâmbătă este o zi bună de stat în casă, nu de alta dar astrele sunt în conflict și pot să deturneze chiar și cel mai bine plan făcut. Evită dezastrul și încearcă să nu pleci la drum lung.

Horoscop zilnic, 16 februarie 2019

Berbec

Felul în care te comporţi supără pe cei care te ascultă şi nu faci altceva decât să creezi animozităţi în jurul tău. Eşti stresat, se vede că ceva nu-ţi convine, dar chiar dacă ai motive să o faci pe supăratul, încearcă să nu-ţi eliberezi nervii pe cei din jur, pentru că le strici şi lor tot cheful. Eşti implicat într-un fel de război cu toată lumea, dar nu eşti singurul în această situaţie, de parcă ai aduna alături de tine mai multe persoane cu acelaşi of, dorind să militaţi împreună pentru un drept sau pentru un scop. Nu prea sunt şanse să obţii victoria, ca atare mai redu tonul, cât de cât. Citește și horoscopul de weekend.

Taur

Cu alte ocazii te-ai fi comportat ceva mai lejer decât acum, când ai mereu impresia că eşti obligat de împrejurări defavorabile să te mişti doar cum ţi se spune. Libertatea ta de acţiune este mult diminuată de prezenţa unor limite sau a unei autorităţi superioare care trasează principalele direcţii de evoluţie. Nu încerca să le ignori sau să nu le iei în serios, pentru că cel care dictează legea, are şi puterea de a te sancţiona dacă nu i te supui. Nu merge să scapi cu o glumă de reguli severe şi nici de sarcinile care îţi revin! Citește și horoscopul de weekend.

Gemeni

Ai atins un nivel satisfăcător în care toate par să se aşeze pe un făgaş normal. Fă un efort să păstrezi cât mai mult timp această senzaţie şi să duci cu tine sentimentul de linişte care se instalează peste tot. Chiar dacă ai putea spune că aluneci încet spre rutină şi nu se mai întâmplă nimic nou, tu eşti un mare iubitor de stabilitate şi certitudine, încât nu te deranjează absolut deloc dacă o vreme nu se mai schimbă nimic din peisaj. Atât timp cât tu deţii cheia problemelor altora, nu trebuie s-o ţii doar pentru tine, ci fii generos şi săritor şi arată şi altora ce trebuie să facă. Citește și horoscopul de weekend.

Rac
Nu te simţi bine în compania în care te afli azi. Ori ai nimerit într-un mediu ostil, în care planează neîncrederea, ostilitatea şi rivalitatea, ori printre străini cu care nu reuşeşti să găseşti nici un subiect comun de conversaţie. Mai bine stai în banca ta, fără să încerci să conversezi din lipsă de altă preocupare, nici să le fii lor pe plac, pentru că oricum relaţiile vor fi dificile şi obositoare. Sunt şi momente când tot arsenalul tău de succes în arta conversaţiei nu funcţionează, dar nu tu eşti vinovat de eşec, ci anturajul neadecvat în care ai nimerit. Citește și horoscopul de weekend.

Leu
Eşti mulţumit de cursul anumitor evenimente, chiar dacă încă nu se petrece nimic ieşit din comun, dar această normalitate e binevenită. Tratează orice hop, orice impas, orice obstacol care se mai iveşte în calea ta ca pe ceva absolut firesc în evoluţia ta spre succes, nu-i da mai multă importanţă decât merită. Cu calm, cu răbdare, cu înţelepciune, depăşeşti orice hop cu uşurinţă, ca atare nu te crampona de nimicuri, doar pentru că nu sunt aşa cum le doreai. Viaţa merge mai departe cu naturaleţe, şi la fel merită să faci şi tu: trăieşte totul bucuros, convins că, de aici, ai mai învăţat ceva util pentru viaţă! Citește și horoscopul de weekend.

Fecioară
Fă o pauză din ritmul alert în care eşti prins, pentru că, momentan, eşti demoralizat şi demotivat. Te simţi vinovat pentru cine ştie ce greşeală, deşi nu ai merita să te priveşti atât de sever. Înainte de a duce mai departe ce ai început, caută să-ţi ierţi propriile erori, să repari ceea ce te nemulţumeşte, pentru că stă în puterea ta să faci asta. Nu-ţi mai găsi doar vini şi defecte, chiar dacă nu ai făcut totul perfect, aşa cum ai fi dorit, ci înţelege că om eşti şi tu şi mai poţi greşi din când în când. Chiar şi greşelile au rolul lor: acela de a te obliga să iei măsuri ferme, să pui mâna pe unelte şi să faci totul mai bine. Lucrurile bune apar după ce iniţial ai făcut zeci de greşeli. Citește și horoscopul de weekend.

Balanță
Decizia pe care o iei azi se va dovedi a fi exact gura de aer proaspăt de care aveai mare nevoie într-o perioadă de extenuare fizică şi psihică. Faci altceva decât de obicei şi schimbarea de program sau de preocupare are efecte excelente asupra ta. Îţi ridică moralul, îţi dă chef de acţiune, îţi readuce zâmbetul pe chip şi chiar un sentiment de eliberare după o perioadă plină. Orice ai face azi, adu-ţi aminte de sufletul tău, de nevoile sale cele mai ascunse, pentru că meriţi şi tu un repaus ocupându-te de activităţi lejere, relaxante, vesele, poate chiar în compania copiilor. Cei mici îţi pot duce aminte cel mai uşor că nu merită să-ţi faci griji pentru nimic! Citește și horoscopul de weekend.

Scorpion
Ai curaj să te rupi de o stare emoţională care nu-ţi face bine. E un gest de voinţă din partea ta, ca să scapi de temeri sau slăbiciuni care te ţin captiv într-o zonă sumbră. Tu poţi fi şi foarte puternic, şi foarte ambiţios, şi foarte ferm în decizii, nu aşa cum spune lumea că eşti blând şi cuminte. Ia taurul de coarne în situaţia de faţă şi arată-le că, atunci când sunt în joc drepturile tale, fericirea ta, renumele sau reputaţia ta, poţi deveni de temut, de neînvins. O criză de personalitate poate fi chiar potrivită într-o astfel de situaţie, arătând că nu mai tolerezi să fii condus, dominat, îngenuncheat de nimeni. Ridică-te şi luptă pentru şansa ta!

Săgetator

Când vezi ce bine evoluează un proiect, e şi normal să vrei şi mai multe şi să ajungi şi mai repede la scopurile propuse. Te grăbeşti, începi să sufli mai tare în pânze pentru că eşti nerăbdător să culegi laurii victorii finale. A fost un proces îndelungat, ai muncit mult să ajungi aici iar acum se pare că eşti pe ultima sută de metri. La câtă răbdare ai avut până aici, ar trebui să îţi mai domoleşti energia, pentru că nu mai e mult până la succes, dar dacă te grăbeşti tocmai acum, s-ar putea să mai scapi din vedere unele detalii exact acum, spre final. Păstrează-ţi tonusul viu, da, dar nu sări peste etape doar ca să vezi totul mai repede terminat!

Capricorn
Munceşti mult, dar fără prea multă tragere de inimă, de parcă ai fi chiar tu nesigur pe rezultatele spre care te îndrepţi. Poate nu ai o motivaţie clară să te împingă de la spate, ci faci totul ca pe o povară. Nu ai încotro, trebuie să îţi duci la capăt sarcina fără să comentezi, pentru că vei primi în final o recompensă. Merită efortul, chiar dacă-ţi spui că ai fi avut şi altceva mai bun de făcut în acest timp, dar dacă e obligatoriu, ocupă-te de asta cât mai repede ca să scapi de o grijă. Ceva-ceva tot vei obţine, măcar o eliberare de stres şi tot e bine! Citește și horoscopul de weekend.

Varsator
Varietatea oamenilor, personalităţile atât de diverse cu care intri azi în contact, te fac ceva mai tolerant cu lumea, descoperind că nu-i poţi tu schimba pe ei, orice ai face. Trebuie să le mai treci cu vederea micile defecte, trebuie să mai şi taci când ceva nu-ţi place, pentru că, la urma urmei, nimeni nu e perfect. Contactul cu oamenii e cea mai bună lecţie a iertării, pentru că, dacă pui la suflet orice fleac, orice vorbă, orice atac, îţi faci ţie rău, în timp ce lor… puţin le pasă! Dacă aveai o relaţie complicată cu cineva, azi vezi că nu e nici prima nici ultima situaţie de acest fel pe lume, deci ai putea deveni mult mai indulgent, iertându-i comportamentul nepotrivit. Ca el mai sunt milioane, te poţi supăra pe toţi? Citește și horoscopul de weekend.

Pești
Azi eşti cel mai devotat slujitor înspre binele altuia. Îţi asumi un rol important în destinul altuia şi îţi sacrifici complet dorinţele proprii, timpul personal, preocupările tale doar pentru a veni în ajutorul cuiva care are mare nevoie de tine. Ajunge doar să te cheme şi tu eşti alături de el trup şi suflet, total dedicat nevoilor sale. Eşti o mamă perfectă, un educator devotat, un angajat model, deci tot ce faci, faci din inimă şi cu totală deschidere de a fi celuilalt pe plac. Nu e o formă de smerenie sau de supunere, ci ceea ce faci, faci pentru că vrei tu asta şi pentru că ştii că celălalt depinde de tine! Citește și horoscopul de weekend.

Sursa: Huff.ro
Data publicării: 15 feb.. 2019
Autor , în Zilnic
Comentarii