close
brad-craciun

Când se împodobește bradul de Crăciun ca să nu ai ghinion în anul care vine. Împodobirea pomului sau bradului prilejuită de ocazia sărbătorilor de iarnă este una dintre cele mai frumoase tradiții. Cei mici și cei mari se strâng în jurul chipeșului înalt și verde, după care încep, rând pe rând, să îi așeze pe ramuri, globuri, ghirlande colorate, luminițe și așa mai departe. Există o dată anume la care fiecare dintre noi ar trebui să împodobească bradul, nici mai devreme, nici mai târziu.

Data la care se împodobește bradul ca să ai noroc la anul

Conform tradiției, bradul trebuie să fie împodobit pe data de 24 decembrie, când este Ajunul Crăciunului. Se spune că respectarea acestui obicei în Ajunul Nașterii Domnului, aduce noroc și bucurii în anul care vine.

Foarte important! În vârful bradului trebuie să stea un înger sau o steluță aurie, simbol al îngerilor și al stelei din Betleem.

Cântec pe care copiii îl fredonează când împodobesc bradul de Crăciun

O, brad frumos, o, brad frumos,
Cu cetina tot verde,
Tu ești copacul credincios,
Ce frunza nu și-o pierde.

O, brad frumos, o, brad frumos,
Verdeața ta îmi place,
Oricând o văd sunt bucuros,
Și vesel ea mă face.

O, brad frumos, o, brad frumos,
Cu frunza neschimbată,
Mă mângâi și mă faci duios,
Și mă-ntărești îndată.

O, brad frumos, o, brad frumos,
Verdeața ta îmi place,
Oricând o văd sunt bucuros,
Și vesel ea mă face.

Odată cu trecerea timpului, din nefericire, tradiția împodobirii bradului în Ajunul Crăciunului, a mai pălit și nu mai este respectată de toți.

În zilele noastre, din comoditate sau dimpotrivă, din lipsă de timp, oamenii împodobesc bradul de Crăciun încă de la începutul lunii decembrie, sau pe 6 decembrie, de Moș Nicolae. Bucuria este imensă mai ales pentru copii, care nu mai au răbdare până în pe data de 24, dar oare nu se pierde farmecul?

 

Tags : Bradul de Craciuncând se împodobește bradulcrăciun 2020
Ursu Emanuela

The author Ursu Emanuela

Leave a Response