Connect with us
Curs valutar BNR 20 octombrie 2020. Cât a ajuns să coste moneda euro

Curs valutar

Curs valutar BNR 20 octombrie 2020. Euro a scăzut din nou!

Curs valutar BNR 20 octombrie 2020. Astăzi, Banca Națională a României va publica noul curs bancar, ocazie cu care vom afla care sunt valorile celor mai importante monede ale lumii. Vorbim despre moneda unică europeană, euro, dolarul american și lira sterlină.

Curs valutar BNR 20 octombrie 2020

Marți, 20 octombrie, la ora 13.00, BNR vine cu noul curs valutar, care ne va arăta cum sunt cotate cele mai importante monede ale lumii. Până atunci, haideți să vedem cursul valutar de luni, 19 octombrie, care este valabil până la apariția celui nou.

Curs valutar BNR 20 octombrie. Euro

Euro 20 octombrie  – 4.8738 Lei
Moneda unică europeană a avut un curs cu fluctuații, în ultima vreme. Cea mai mică valoare înregistrată a fost de 4.8718 lei, pe 12 octombrie, în timp ce valoarea cea mai ridicată a fost luni, 19 octombrie, când un euro a costat 4.8746 lei.

Curs valutar BNR 20 octombrie. Dolarul american

Dolarul american 20 octombrie – 1.1804 USD
În ceea ce privește dolarul american, acesta a înregistrat o scădere, ajungând să coste luni, 19 octombrie, 4.1456 lei, după ce înainte de weekend era 4.1622 lei.

Curs valutar BNR 20 octombrie. Lira sterlină

Lira sterlină 20 octombrie – 5.3552 Lei
Cele mai mari fluctuații ale valorii au fost înregistrate de lira sterlină. A plecat de la 5.343 lei, pe 9 octombrie, a scăzut la 5.3746 lei pe 14 octombrie, după care a urcat brusc la 5.3977 lei, pe 15 octombrie, ajungând să coste 5.3917 pe 19 octombrie.

Istoricul monedei euro

După un deceniu de pregătiri, moneda euro a fost lansată la 1 ianuarie 1999: în primii trei ani, a fost o monedă „invizibilă”, utilizată doar pentru contabilitate și plăți electronice.

La 1 ianuarie 2002, au fost lansate monedele și bancnotele euro. Astfel, în 12 țări ale UE, a avut loc cea mai mare schimbare de monede din istorie.

Euro este moneda oficială a 19 dintre 27 statele membre ale UE. Introducerea monedelor și bancnotelor euro, în 2002, a fost pregătită timp de peste 40 de ani. Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană sunt responsabile cu menținerea valorii și stabilității monedei euro și cu definirea criteriilor de aderare la zona euro.

Dovadă tangibilă a integrării europene, moneda unică are un istoric specific în ceea ce privește aspectul, introducerea și politicile care o vizează. Cu toate că trecerea la euro a avut loc cu aproape 20 de ani în urmă, în unele țări este încă posibil să schimbați bancnote și monede naționale vechi în euro.

 

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Curs valutar

To Top