Economic

Ajutor înmormântare 2019. Mai mulţi bani de la Casa de Pensii începând cu 15 martie

Mai mulți bani de la Casa de Pensii pentru ajutorul de înmormântare în 2019. Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 prevede majorarea cuantumului ajutorului de înmormântare și a intrat în vigoare vineri, 15 martie 2019.

Ajutorul de înmormântare se acordă, de către Casa de Pensii, atunci când moare un salariat sau un pensionar (ori un membru al familiei acestora), acelei persoane care a suportat cheltuielile în urma decesului.

Această persoană poate fi soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă.

Începând de vineri a intrat în vigoare Legea 47/2019 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 care prevede o majorare semnificativă pentru ajutor înmormântare 2019.

Publicată în Monitorul Oficial pe 12 martie, legea a intrat în vigoare vineri, 15 martie 2019.

Mai mulţi bani la ajutor înmormântare 2019

Concret, sumele de bani care se vor acorda ca ajutor de înmormântare vor fi:

– în cayul decesului asiguratului sau pensionarului, valoarea ajutorului va fi de 5.163 de lei;

– în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, suma plătită de Casa de Pensii va fi de 2.582 de lei.

Ajutorul de înmormântare este acordat, potrivit legii, doar după ce s-au făcut cheltuielile ocazionate de decesul persoanei cu privire la care se solicită ajutorul pentru cheltuielile de deces.

Solicitantul trebuie să anexeze la dosarul solicitării toate chitanțele și facturile primite în urma înmormântării.


Acest articol a fost actualizat la: 2019-03-16T20:01:16+02:00 20:01

Share
Scris de
Ioan Adi
Stiri Despre Ajutor înmormântare

Acest site foloseste cookies.

Read More