Connect with us
Alocațiile cresc de la 1 februarie. Cât va primi fiecare copil lunar

Economic

Alocațiile cresc de la 1 februarie. Cât va primi fiecare copil lunar

Alocațiile și pensiile reprezintă unele dintre cele mai controversate subiecte ale momentului în plan financiar. În ceea ce privește majorarea lor, aceasta este așteptată de către toți românii. Veștile bune vin de data asta pentru copii, care, de la 1 februarie, vor primi alocația majorată. Află la ce sumă vor ajunge alocațiile celor mici.

Cât valoreazî alocația de la 1 februarie

Alocațiile au avut parte de mai multe măriri de-a lungul timpului, iaruna va fi observată de la data de 1 februarie, respectiv săptămâna viitoare. Astfel, acestea cresc de la 1 februarie cu 20%, iar sumele vor ajunge la 214 lei pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani, respectiv 427 de lei pe lună pentru copiii cu handicap cu vârsta de maxim 18 ani.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a explicat că urmează să fie analizată situația alocațiilor, pentru a stabili dacă va avea loc și a doua majorare de 20%. O nouă creștere ar putea avea loc în iulie sau august, totul depinde deciziile stabilite la nivel de Parlament.

„Alocaţiile vor intra de la 1 februarie, adică de săptămâna viitoare, majorate cu 20%. Pentru calendarul de majorare a alocaţiilor avem o lege în Parlament şi vom vedea în Parlament dacă se menţine şi a doua tranşă de 20%”, a declarat Ministrul Muncii, care a precizat că următoarea majorare a alocaţiilor ar putea avea loc în iulie sau august.

De-a lungul timpului, fostul premier Ludovic Orban a explicat că majorarea alocațiilor se va face treptat și depinde de evoluția bugetului de stat. În anul 2021 se spune că vor avea lor două măriri, la fel și în amul 2022.

Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.

La cât trebuie să ajungă alocațiile în iulie 2022:

  • a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  • b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3);
  • c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Economic

To Top