Economic

Amenzile date în starea de urgență sunt neconstituționale. CCR a decis

Curtea Constituțională a României a declarat că amenzile date în starea de urgență sunt neconstituționale, conform Digi24.  Acest lucru nu înseamnă că toate amenzile vor fi anulate din oficiu, ci este necesară depunerea unei contestații în instanță.

Amenzile date în starea de urgență sunt neconstituționale. CCR a decis

CCR a declarat ca OUG 36/2020 de marire a amenzilor ca neconstitutionala, pentru ca nu au suficienta claritate si predictibilitate. Amenzile se acordau subiectiv, a sustinut Avocatul Poportului.

În confirmitatea cu ordonanța de urgență, care a intrat în vigoare la data de 3 aprilie, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut la următoarele valori: minim 2.000 lei şi maxim 20.000 lei, faţă de minim 100 şi maxim 5.000 de lei, cât erau până atunci.

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până atunci, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice a rămas stabilit la 70.000 de mii de lei.

În plus, au fost introduse şi sancţiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:

  • confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie;
  • interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
  • suspendarea temporară a activităţii;
  • desfiinţarea unor lucrări;
  • refacerea unor amenajări.

În sesizarea transmisă CCR, Avocatul Poporului, Renate Weber, a susținut că această OUG încalcă principiul securităţii juridice, pentru că nu are avizul Consiliului Economic şi Social, în condiţiile în care modifică şi completează Legea privind Statutul poliţistului, pe cea referitoare la Statutul cadrelor militare, Legea privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, precum şi Legea poliţiştilor de penitenciare.

Avocatul poprului a mai subliniat și că actul normativ modifică raporturi de serviciu, ceea ce implică obligativitatea consultării Consiliului Economic şi Social, pentru emiterea avizului, lucru care nu s-a întâmplat, ceea ce ”constituie un viciu de constituţionalitate a legii”.

Acest articol a fost actualizat la: 2020-05-06T16:52:07+03:00 16:52

Vezi comentarii

Share
Scris de
Cristina Bosioc

Acest site foloseste cookies.

Read More