Economic

APIA anunță scăderi semnificative în piața auto

Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme a realizat o analiză, conform căreia a observat o scădere semnificativă în piața auto din România. Astfel, aceasta a scăzut cu aproape 23,8% în primele trei luni ale acestui an, faţă de acelaşi interval din 2019, conform Agerpres.

APIA anunță scăderi semnificative în piața auto. Când a fost înregistrată cea mai mare scădere?

Statistica de specialitate evidenţiază un recul important, de 33%, la nivelul lunii martie, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior.

În plan local, vânzările auto sunt susținute, în mare parte, de către persoanele juridice, care, după trei luni din anul 2020, realizează 65% din totalul achiziţiilor de autoturisme. Între timp, persoanele fizice realizează restul de 35%.

La finalul celor trei luni din 2020, ierarhia mărcilor de autoturisme are pe primul loc Dacia, cu 7.437 unităţi (27% cotă de piaţă). Aceasta este urmată de Volkswagen, cu o diferență de aproape 5000 unități (9,2% cotă de piaţă). Urmează apoi Skoda , Renault şi Hyundai, cu o cotă de piață de 8,9%, 7,6% și respectiv 7,4%.

Autoturismele pe benzină continuă să deţină cea mai mare pondere, respectiv 64,9% din total – în scădere faţă de cota înregistrată anul trecut, iar motorizările diesel deţin 29,4% din total, în scădere cu 0,8 puncte procentuale faţă de finele lunii martie din 2019.

În cazul autoturismelor ecologice, deși piața este în scădere, aceastea înregistrează un volum în creştere totală de 7,2%, comparativ cu primul trimestru al anului trecut.

„În acest context, cu un început favorabil, este de aşteptat ca în acest an achiziţiile de autoturisme „verzi” să înregistreze volume semnificativ mai mari decât cele din anul anterior, acestea fiind, în mare parte, stimulate de Programul Rabla Plus, care a avut o contribuţie importantă la creşterea extrem de puternică a vânzărilor de autoturisme electrice în perioada derulării Programului multianual 2017-2019.”, precizează analiza APIA.

Pe de altă parte, autoturismele hibride înregistrează, după primele trei luni ale anului, o scădere conjuncturală de 1,4%, în viziunea reprezentanţilor APIA, „posibil, ca urmare a aşteptării demarării Programului Rabla Clasic”.

 

 

 

 

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More