Economic

Curs valutar 1 noiembrie – Cursul BNR anunțat joi

Curs valutar 1 noiembrie. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat joi un curs de referinţă de 4,6639 lei/euro, în scădere cu 0,06% faţă de nivelul atins miercuri.

Miercuri, euro a crescut la 4,6668 lei.

Joi, dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a scăzut de la 4,1141 lei la 4,0998 lei.

Cursul francului elveţian a scăzut de la 4,0910 lei la 4,0856 lei.

Lira sterlină a urcat de la 5,2424 lei la 5,2807 lei.

Preţul gramului de aur a crescut de la 161,0916 lei la 161,2711 lei.

iată cursul anunțat de BNR azi:

1 Euro EUR 4,6639
1 Dolar S.U.A USD 4,0998
1 Dolar australian AUD 2,9351
1 Leva bulgărească BGN 2,3846
1 Dolar canadian CAD 3,1273
1 Franc elveţian CHF 4,0856
1 Coroană cehă CZK 0,1804
1 Coroană daneză DKK 0,6251
1 Liră egipteană EGP 0,2283
1 Liră sterlină GBP 5,2807
100 Forinţi maghiari HUF 1,4416
100 Yeni japonezi JPY 3,6289
1 Leu moldovenesc MDL 0,2401
1 Coroană norvegiană NOK 0,4898
1 Zlot polonez PLN 1,0783
1 Rublă rusească RUB 0,0625
1 Coroană suedeză SEK 0,4521
1 Liră turcească TRY 0,7361
1 Rand sud-african ZAR 0,2820
1 Real brazilian BRL 1,1015
1 Renminbi chinezesc CNY 0,5903
1 Rupia indiană INR 0,0557
100 Woni sud-coreeni KRW 0,3624
1 Peso mexican MXN 0,2034
1 Dolar neo-zeelandez NZD 2,7097
1 Dinar sârbesc RSD 0,0394
1 Hryvna ucraineană UAH 0,1455
1 Dirhamul Emiratelor Arabe AED 1,1162
1 Kuna croată HRK 0,6273
1 Bahtul thailandez THB 0,1242
1 Gram de aur XAU 161,2711
1 DST XDR 5,6781

Cursurile valutelor incluse în această listă au la bază cotaţii ale societăţilor bancare autorizate să efectueze operaţiuni pe piaţa valutară. Prezenta listă nu implică obligativitatea utilizării cursurilor valutelor şi aurului în tranzacţii efective de schimb valutar şi înregistrări contabile.

Curs valutar 1 noiembrie: Rezervele BNR au crescut

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au urcat în octombrie cu 3%, la 32,369 miliarde de euro, comparativ cu nivelul consemnat la finalul lunii septembrie, se arată într-un comunicat al instituţiei transmis, joi, AGERPRES.

În cursul lunii au avut loc intrări de 2,723 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunile de euroobligaţiuni ale Ministerului Finanţelor Publice în valoare nominală de 1,750 de miliarde de euro) şi altele.

De asemenea, au avut loc ieşiri de 1,775 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice şi a altor obligaţii externe denominate în valută (939 de milioane de euro) şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,580 miliarde de euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 octombrie 2018 au fost de 35,949 miliarde de euro, faţă de 34,824 miliarde de euro la 30 septembrie 2018.

Plăţile scadente în luna noiembrie 2018 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 151 de milioane de euro.

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More