Categorii Economic

Decizie de ultimă oră! Eliminarea pensiilor speciale a fost amânată și intră în procedură parlamentară

În ultima vreme se vorbește tot mai mult despre eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Se stabilise ca miercuri, 17 februarie, acestea să fie eliminate, însă marți, lucrurile au luat cu totul alt curs. În urma ședinței de azi a Birourilor Permanente Reunite, liderii coaliției au fost nevoiți să amâne demersul de modificare a statutului deputaților și senatorilor din motive procedurale.

Proiectele care elimină pensiile speciale, trimise la o Comisie de statut

Inițial, Dan Barna anunța luni că,  la prima ședință de plen reunit, programată miercuri, va fi inclusă pe ordinea de zi inițiativa de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Astfel, acesta reprezenta primul pas către îndeplinirea acestui plan important.

Se pare că lucrurile s-au schimbat. Marți dimineață a avut loc o ședință a Birourilor Permanente Reunite, unde conducerea Parlamentului a decis să trimită către Comisia de Statut – comisie care urmează să se constituie la primul punct al ordinii de zi a plenului de miercuri – trei proiecte de lege privind desfiinţarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Acestea au fost inițiate de către PNL, USR-PLUS și PSD.

Fostul premier, Ludovic Orban, a declarat că nu contează care dintre proiecte va fi votat, pentru că toate au aproape același conținut, ci ideea este să decidă tăierea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Dacă respectiva Comise de Statu ar putea să lucreze miercuri în același timp cu plenul, proiectele de lege ar putea fi introduse pe ordinea de zi chiar de miercuri. În caz contrar, s-a dat un termen de cel mult o săptămână.

„Este vorba de un proiect de lege iniţiat de PNL, un proiect iniţiat de USR-PLUS şi un proiect iniţiat de PSD. Am trimis comisiei, pentru întocmirea raportului, în măsura în care va fi posibil, deoarece am cerut ca în cadrul plenului constituirea comisiei de stat să fie la primul punct. După constituire, comisia poate să dea raportul cu privire la cele trei proiecte de lege. Noi susţinem introducerea pe ordinea de zi a plenului de miercuri pentru votul final proiectul de amendare a Statului deputaţilor şi senatorilor, prin care se desfiinţează pensiile speciale ale parlamentarilor”, a anunţat Orban.

În prezent, bugetul alocat de către Senat pentru pensiile speciale ale foștilor parlamentari este de 18,2 milioane de lei în 2021, iar la Camera Deputaților este de aproximativ 36 milioane de lei. În acest moment, 870 de foști parlamentari primesc pensie specială.

Acest articol a fost actualizat la: 2021-02-16T15:23:18+02:00 15:23

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More