Două monede europene au șanse mari să fie scoase din uz, întrucât Comisia Europeană spune că aduc mai mult pierderi. Este vorba despre monedele de 1 și 2 eurocenți. A fost începută o consultare publică, în urma căreia se va decide dacă acestea își mai au rostul în sistemul monetar european.
Două monede europene sunt pe cale să fie scoase din circulație deoarece Comisia Europeană consideră că acestea aduc mai mult pierderi, decât câștiguri. Este vorba despre monedele de 1 și 2 eurocenți pentru care a fost deschisă o consultare publică. În urma acestei consultări, se va decide dacă ele mai au sau nu rost în sistemul monetar european.
Consultarea va dura 15 săptămâni, timp în care se vor aduna atât argumente pro, cât și argumente contra. Specialiștii spun că monedele de 1 şi 2 eurocenţi costă foarte mult pentru a fi fabricate. Depășesc valoarea lor nominală și emiterea lor de către băncile centrale înseamnă pierderi.
Se mai vorbește și despre faptul că rata lor de circulație este redusă, dar și că dispariția lor de pe piață ar urma să rotunjească prețurile la 5 cenți.
Dacă prin consultarea publică se va decide că acestea nu își mai au rostul, ele vor fi scoase din circulație la finalul anului viitor. În timpul celor 15 săptămâni de consultare, atât simpli cetăţeni, cât şi instituţiile interesate sunt invitați să îşi exprime punctul de vedere şi sugestiile cu privire la acest subiect.
Potrivit Wikipedia, Euro (simbol EUR sau €) este moneda comună pentru cele mai multe state din Uniunea Europeană. Monedele Euro au intrat în circulație pe 1 ianuarie 2002, dar anul emiterii lor poate să meargă înapoi până în anul 1999, când moneda a fost lansată oficial. Un euro este divizat în 100 de cenți.
Toate monedele au pe fața comună valoarea monedei, printr-un desen realizat de designerul belgian Luc Luycx. Desenul monedelor de 1, 2 și 5 cenți ilustrează poziționarea Europei pe glob în raport cu Africa și Asia.
Acest site foloseste cookies.
Read More