Economic

Ministrul Muncii vine cu noutăți despre pensii: „Pensiile vor crește!”

Majorarea pensiilor este unul dintre cele mai controversate subiecte ale momentului. Pensionarii așteaptă cu sufletul la gură în orice clipă o veste bună. Deși în urmă cu mai bine de două luni a fost adoptată creșterea, situația actuală a economiei nu permite stabilirea unei date exacte la care se va realiza acest proiect. În acest sens, Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a vorbit marți seara despre aceste care privesc pensiile.

Ministrul Muncii vine cu noutăți despre pensii: „Pensiile vor crește!”

Ministrul Muncii a declarat că, într-adevăr, pensiile vor fi majorate, precizând că aşteaptă evaluarea încasărilor la buget de la Ministerul Finanţelor. Situația depinde și de criza sanitară din prezent. Evaluarea se va produce după încheierea pandemiei, termenul limită fiind la 6 luni de la începerea anului. Violeta Alexandru a evitat să comunice data de la care se va produce respectiva mărire, deoarece nu deține încă informații clare și nu ar vrea să transmită oamenilor niște zvonuri.

 Ce pot să vă spun este că pensiile vor creşte. Aştept evaluarea încasărilor la buget pe care Ministerul Finanţelor are obligaţia să o facă şi sunt adepta comunicărilor doar pe bază de cifre şi pe situaţii generate de analiza bugetului. Nu sunt adepta răspândirii de zvonuri, şi de opinii, şi de păreri, şi ceea ce mi-ar plăcea mie, şi de ce i-ar plăcea unui alt coleg. Cred că avem responsabilitatea să dăm oamenilor răspunsuri pe bază de cifre clare, care să arate încasările la buget, respectiv resursele publice pe care le avem după această pandemie”, a declarat Violeta Alexandru.

A fost întrebată dacă există posibilitatea menținerii calendarului care prevede creșterea punctului de pensie cu 40% în toamna acestui an. Astfel, Violeta a preferat să se abțină de la declarații, pe motiv că astfel de afirmații „ar genera multă emoţie” şi că deţine o funcţie publică şi are responsabilitatea de a comunica informaţii clare. Totuși, a declarat că în acest moment, legea este în vigoare, iar banii sunt alocați în bugetul statului.

Într-o apariție anterioară, Ministrul a încercat să-i liniștească pe pensionarii care au dreptul la veniturile pe care le merită. Astfel, i-a asigurat pe „cei care au muncit toată viața” de tot sprijinul și respectul Guvernului. În plus, a menționat că acest aspect depinde de repornirea economiei de după pandemie.

 

 

Acest articol a fost actualizat la: 2020-05-06T10:27:24+03:00 10:27

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More