Economic

Restaurantele din București se închid din nou. Când s-ar putea aplica măsura

Situația provocată de coronavirus continuă să se complice, deși a început imunizarea și șansele că vom scăpa de pandemie au crescut. Cu toate acestea, lucrurile sunt complicate, mai ales în unele zone din țară, unde rata de incidență continuă să crească. La fel se întâmplă și în Capitală, motiv pentru care reprezentanții HoReCa se tem că restaurantele s-ar putea închide din nou.

Restaurante închise în Capitală de luni

Situația din Capitală este una destul de dificilă. Încă de la începutul pandemiei, Municipiul București a fost una dintre cele mai afectate zone în ceea ce privește infectările de coronavirus și rata de incidență a fost una mare, comparativ cu ale regiuni.

Potrivit ultimului raport prezentat de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), în municipiul București, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 489 cazuri noi de COVID-19, iar incidența înregistrată la 14 zile este de 2.34.

De-a lungul timpului, mai multe domenii au fost afectate din cauza pandemiei de coronavirus, unul dintre ele fiind și HoreCa. Daniel Mischie, reprezentant al acestei ramuri, se teme de faptul că restaurantele ar putea fi închise din cauza faptului că rata de incidență a crescut și se apropie de 3 la mia de locuitori, ceea ce ar însemna închiderea cafenelelor, a restaurantelor pentru a preveni răspândirea virusului.

“Există pericolul ca acest coeficient să depășească 3 la mie. Restricțiile vor însemna, conform legislației actuale, reînchiderea restaurantelor în București. Noi am solicitat desprindere restaurantelor de coeficientul de 3 la mie și funcționarea lor la coeficientul de 30% din capacitate în interior și cu restricțiile cunoscute pe terasă până în momentul unui lockdown complet, dacă va fi cazul vreodată. Pentru încălcări repetate și încălcări flagrante, se va putea ridica autorizația de funcționare temporar. În propunerea pe care noi o avem astăzi, este ca în perioada următoare, vineri sau luni, focarele ar putea fi incluse în calculul acestui coeficient. În același timp, ar putea fi opțional pentru DSP-urile teritoriale să ia în calcul aceste focare”, a precizat Daniel Mischie, reprezentant HoReCa, potrivit Antena 3.

Reprezentanții Horeca au cerut desprinderea restaurantelor de acest coeficient și funcționarea acestora cu 30% din capacitate în interior și cu resăectarea regulilor pe terase, chiar dacă rata de incidență crește, până când se ajunge la un lockdown total.

Bilanț coronavirus

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.337 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 20.086 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 23.02.2021 (10:00) – 24.02.2021 (10:00) au fost raportate 73 decese (41 bărbați și 32 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman și Timiș.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani.

71 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Share
Scris de
Vladimir Daniela

Acest site foloseste cookies.

Read More